Sănătate - Scris de Newzilla, Wednesday, 1 September 2021 10:12 - 0 comentarii
Tehnicile ultramoderne folosite în procedurile FIV, explicate de un expert care a ajutat la nașterea a peste 30.000 copii

Pentru unele cupluri, apariția unui copil este ceva cât se poate de ușor și natural, în timp ce pentru altele obținerea unei sarcini se transformă într-o experiență copleșitoare. Vârsta maternă avansată, eșecuri repetate ale FIV, avorturi spontane recurente, infertilitatea severă a partenerilor masculini, diminuarea rezervei ovariene, problemele de imunitate – toate pot prezenta provocări chiar și pentru reproducerea asistată.
Prof. Dr. Cem Ficicioglu, expert ACIBADEM, este specialist în provocări. Recunoaște că preferă cazurile complicate, le tratează de mai bine de 30 de ani, și folosește unele dintre cele mai moderne tehnici pentru a ajuta inclusiv cupluri de vârste avansate să își țină copiii în brațe.
„Mulți specialiști din zona FIV preferă pacienții mai tineri pentru că, automat, șansele de succes sunt mai mari. Dar pe mine mă fac să mă simt mai împlinit pacienții care reprezintă cazuri dificile: cu rezerve ovariene diminuate, cu vârstă maternă avansată sau eșecuri anterioare ale FIV”, declară medicul turc.
Profesorul Ficicioglu spune că a visat întotdeauna să devină specialist în medicina reproductivă, deoarece este o zonă foarte deschisă la inovații. În fiecare an sunt dezvoltate noi și noi metode și tehnici.
„Dacă ne concentrăm asupra infertilității factorului masculin, putem folosi unele instrumente precum IMSI (selecția microscopică a spermei) sau micro-cipul pentru a selecta cel mai potrivit spermatozoid pentru a fertiliza ovocitul. În cazul reducerii rezervei ovariene, putem face un tratament anterior pentru a crește calitatea și numărul de ovocite, utilizând PRP sau injecția fracției vasculare stromale (SVF) în cortexul ovarian. În plus, mediul de cultură de înaltă calitate este utilizat pentru a asigura dezvoltarea perfectă a embrionilor. FIV cu PGS (screening genetic) se aplică pentru a selecta embrionul care are cele mai mari șanse de succes, în special la cuplurile cu eșecuri repetate. Uneori, o problemă legată de imunologie duce la eșecuri recurente ale FIV; în aceste cazuri, unele medicamente orale sau vaccinarea limfocitară ar putea oferi o soluție. Multe instrumente noi sunt disponibile pentru fiecare etapă a procesului de FIV, iar aplicarea lor cu succes depinde de cunoștințele și intuiția specialistului în fertilitate”, explică Prof. Dr. Cem Ficicioglu.
Tratamentul de succes al fertilității cere o expertiză ridicată și o muncă în echipă. Medicul de fertilitate este cel care stabilește protocoalele de tratament, monitorizează pacienții și recuperează ovocitele. Dar apoi vine embriologul să fertilizeze cele mai bune ovule și celule de spermă, să crească și să hrănească embrionii, să efectueze toate procedurile de laborator necesare înainte de etapa de transfer a embrionului.
„Tehnologia și calificarea embriologilor care gestionează toate aceste proceduri, personalizează tratamentul și îl monitorizează foarte atent sunt un factor cheie al succesului. La ACIBADEM, de exemplu, embrionii pot fi dezvoltați și monitorizați folosind un embrioscop. Acesta este un fel de incubator care oferă cele mai bune condiții pentru dezvoltarea embrionilor, în timp ce embrionii sunt observați cu o cameră încorporată, fără a fi nevoie să-i scoată în condiții normale de cameră. Dispozitivul micromanipulator este utilizat pentru tehnici care necesită o precizie ridicată, cum ar fi eclozarea asistată (AHA), diagnosticul genetic preimplantator (PGD) sau injecția intracitoplasmatică a spermei (ICSI). Toate acestea sunt instrumente care îmbunătățesc șansele de sarcină”, explică Profesorul Ficicioglu.
Expertul turc crede că mai este un aspect extrem de important în abordarea unui caz de infertilitate – individualizarea tratamentului. Ce funcționează la pacienții de o anumită vârstă poate nu va funcționa niciodată la alții. Nu poți generaliza.
„Fiecare pacient are propria sa poveste. Fiecare caz de fertilitate are propriile provocări, iar protocolul de tratament al unei persoane este adesea foarte diferit de cel al altuia, chiar dacă au aceeași vârstă. De exemplu, aproape 20% dintre pacienți au așa-numita „infertilitate inexplicabilă”. Înseamnă că nu am găsit niciun motiv care să ducă la infertilitate. Pentru acest grup de pacienți, există încă o varietate de opțiuni, adaptate fiecărui caz în parte”, potrivit Prof. Dr. Cem Ficicioglu.
O poveste din viața reală ilustrează modul în care tehnicile noi, excelența în laborator și abordarea personală se dovedesc a fi instrumentele sigure pentru succes.
„Am avut o pacientă de 46 de ani, cuplul avusese deja cinci eșecuri de FIV. Când am văzut-o, rezerva ovariană era cu adevărat diminuată. La început, am efectuat injecția fracției vasculare stromale pentru a stimula ovulele. Apoi am început o procedură de FIV, personalizată, cu PGS. Am transferat un embrion normal și… a rămas însărcinată. Săptămâna trecută am aflat că are un băiat. Acest lucru este cu adevărat fantastic, având în vedere grupa de vârstă: un copil sănătos din propriile sale ovule. Vești bune!”, spune Prof. Dr. Cem Ficicioglu de la ACIBADEM Healthcare Group despre unul dintre cazurile sale recente.
- Analiză equities: acțiunile câștigă teren în fața inflației și a mărfurilor
- Mărfurile reacționează la invazia rusă
- Peste 260.000 de clienți noi pentru Saxo Bank în 2021
- Saxo Bank introduce coșul tematic „femei la conducere”
- Un copil cu spasticitate are 100% șanse de ameliorare, crede expertul ACIBADEM de renume mondial Prof. Dr. Memet Özek
- Serviciile digitale vor economisi timp și bani pentru transportatori
- Tehnologia Gamma Knife Icon: cum ajută în cazul tumorilor cerebrale și altor afecțiuni grave
- ACIBADEM Neurochirurgie Pediatrică: Un centru de referință pentru cazuri complexe
- Vine Revoluția!
- Statele Unite: a venit sfârșitul democraților?
- Volumele de criptomonede tranzacționate pe platformele Saxo Bank au depășit 2,5 miliarde USD
Economic - Feb 28, 2022 10:35 - 0 comentarii
Mărfurile reacționează la invazia rusă
Mai multe în secţiunea Economic
- Peste 260.000 de clienți noi pentru Saxo Bank în 2021
- Saxo Bank introduce coșul tematic „femei la conducere”
- Vine Revoluția!
- Volumele de criptomonede tranzacționate pe platformele Saxo Bank au depășit 2,5 miliarde USD
- Analiză Saxo T4 2021: De data aceasta, e diferit…
Tehnologie şi ştiinţă - Mar 14, 2018 14:27 - 0 comentarii
Parteneriatele și colaborarea deschid calea către experiențe mai bune ale clienților
Mai multe în secţiunea Tehnologie şi ştiinţă
- Rockwell Automation oferă noi instrumente pentru analiza imediată a aparaturii și pentru colaborare la nivelul platformelor de producție
- Care sunt cele mai bune practici pentru securitatea industrială?
- Rockwell Automation oferă cele mai bune practici pentru managementul riscului
- Mai bine, cu My Office
- Twitterul, analist economic!
Timp liber - Jun 7, 2019 12:26 - 0 comentarii
Jean-Christophe Rufin, dublu câștigător al Premiului Goncourt, vine în România!
Mai multe în secţiunea Timp liber
- Dragostea, în… campanie! Un tânăr din Orientul Mijlociu își caută jumătatea în România printr-o campanie inedită de PR
- Fiica lui Sting, la Bucureşti
- Festival online de film cu acces gratuit
- Benzi desenate la Bucureşti
- ”Viața e frumoasă”… din 4 noiembrie