Economic - Scris de Newzilla, Friday, 28 June 2019 10:07 - 0 comentarii
Bullard strică planurile pesimiștilor USD
John Hardy
Director analiză FX la Saxo Bank
Rezumat: Bullard de la Fed din St. Louis a stricat planurile pesimiștilor USD sugerând susținerea unei reduceri de 25 de puncte de bază cu ocazia ședinței FOMC din iulie, ceea ce a făcut ca estimările Fed să se mențină la același nivel chiar și atunci când președintele Fed, Powell, a confirmat o tendință către a reduce, iar capitalurile proprii americane au avut parte de un moment dificil zilele trecute.
Într-un interviu acordat Bloomberg, James Bullard, membru cu drept de vot în Comisia Federală pentru Piața Deschisă (FOMC), care nu a fost de acord cu decizia FOMC din iunie care favoriza reducerea, a afirmat că el ar susține o reducere de 25 de puncte de bază la întâlnirea din iulie. Având în vedere că dezbaterea este dacă Fed va alege sau nu să decidă o reducere mai mare de 50 de puncte de bază în iulie (probabilitate de 20% în prezent), estimările par a fi mai „agresive”, venind de la cel mai agresiv membru neutru cu drept de vot al Fed. Acest comentariu, la fel ca, probabil, vestea că un tribunal districtual american a descoperit că trei bănci chineze încalcă sancțiunile impuse Coreei de Nord, a dus la scăderea apetitului pentru risc și la o consolidare a aproape tuturor părților mobile din toate piețele – aurul s-a consolidat puternic, USD a săltat, iar sentimentul de risc a scăzut.
Președintele Fed, Jay Powell, a fost și el poate mai puțin împăciuitor cu privire la marje în discursul de ieri, punând și el bețe-n roate pesimiștilor USD. Deși a confirmat înclinația către o reducere a dobânzii din cauza îngrijorărilor tot mai mari legate de perspectivă, el a insistat că perspectiva economică este încă „favorabilă” și a spus, defensiv, că Fed nu va „reacționa exagerat” la date și la schimbările de sentiment.
Tot zilele trecute s-a înregistrat o scădere foarte urâtă de 10 puncte a indicelui încrederii consumatorilor al Conference Board din SUA pentru luna iunie, sondajul arătând că nivelul este același cu cel din ianuarie, acela fiind, la rândul său, cel mai scăzut nivel din septembrie 2017 până atunci. De această dată, încrederea a scăzut brusc fără semi-prăbușirea piețelor de capital observată la final de 2018. Măsurătorile încrederii consumatorilor se corelează cel mai bine cu numărul locurilor de muncă, iar datele despre locurile de muncă cu cea mai mare frecvență pe care le putem observa sunt cererile inițiale de șomaj săptămânale care ar începe, cel mai probabil, să arate cifre ridicate pe baza mediei mobile dacă încrederea se deteriorează. Nu avem încă o dovadă a creșterii acestor cereri – e vorba mai degrabă de o aplatizare după ani în care numărul a tot scăzut, dar acestea merită mai multă atenție. Dacă publicăm o schimbare aproape de zero a salariilor din sectorul non-agricol, sau mai rău, săptămâna viitoare, am putea să ignorăm cuvintele lui Bullard și să ne așteptăm la o relaxare mai agresivă din partea Fed.
De aici, ne așteaptă întâlnirea G20 și efectele de final de trimestru, piața fiind complet nesigură cu privire la stabilirea prețului pentru primul eveniment, în timp ce pentru al doilea ne vom concentra cel mai mult pe modul în care se comportă obligațiunile după finalul de trimestru după ce pragul randamentului american pe 10 ani a scăzut cu 40 de puncte de bază în timpul trimestrului și a ajuns la nivelul rotund al randamentului de 2,00%.
Interesul de tranzacționare
Cumpărare EURUSD în scădere cu stopuri sub 1.1300 la închiderea zilnică.
Poziție scurtă EURNOK cu stopuri peste 9.71 pentru o încercare la mult sub 9.60
Poziție lungă AUDUSD dar se caută obținerea de profit tactic la puțin peste 0.7000
Grafic: EURUSD
Pentru ca EURUSD să continue să crească aici, perechea trebuie să găsească susținere ideal în zona 1.1350 și, mai ales, trebuie să evite să ajungă sub 1.1300. A se nota că media mobilă pe 200 de zile apare la un nivel mai înalt și că acesta a fost și maximul local pivotal.
- Saxo Bank atinge un reper istoric, depășind 100 de miliarde USD în activele atrase de la clienți
- Uneori, pentru o mașină rulată, un accident ascuns poate fi cea mai mică problemă
- Eurowag Pay: tehnologia financiară pe care Eurowag o folosește pentru a crește eficiența companiilor de transport și a reduce riscurile la plata carburantului
- Dimensiunile anvelopelor – ce înseamnă și cum să le citești corect?
- Plata taxelor, gestionarea flotei și protecția împotriva utilizării abuzive a cardului de carburant, toate într-o singură soluție integrată de la Eurowag care ajută transportatorii să reducă costurile
- Saxo oferă dobânzi pentru lichiditățile neinvestite ale clienților
- 84% dintre anunțuri nu afișează VIN-ul mașinii. Acestea pot masca un kilometraj inversat sau un accident
- Peste 20% din mașinile rulate din România sunt cumpărate fără an de fabricație cunoscut
- Eurowag este primul furnizor european de servicii de taxare electronică din Republica Cehă
- Cebia – creștere de peste 70% în România, în primele luni ale anului
- Eurowag este primul furnizor european de servicii de taxare electronică din Republica Cehă
Ultima oră - Sep 14, 2022 10:07 - 0 comentarii
Un nou jucător pe piață: Cebia verifică istoricul mașinilor rulate
Mai multe în secţiunea Ultima oră
- Redeschiderea economiilor și China aduc moderația în tranzacționarea acțiunilor din industria de gaming
- Povestea unui miracol în vremea pandemiei, la ACIBADEM
- ACIBADEM lucrează la 6 studii medicale pentru COVID-19, inclusiv găsirea unui vaccin și a unui tratament eficient care folosește anticorpii celor infectați și vindecați
- Medicina nucleară: ce rol are în oncologie și de ce excelează ACIBADEM în acest domeniu
- Gheorghe Hagi semnează cu Galatasaray!
Divertisment - Feb 22, 2023 11:08 - 0 comentarii
FilmBox+ lansează „canalele inteligente”!
Mai multe în secţiunea Divertisment
- „Iubirea mea a rămas la Marea Egee” – un nou serial transmis de Dizi Channel în România!
- „Domnul Mayfair” – un nou serial original FilmBox va începe pe 1 octombrie în România!
- Serviciile Film1 vor fi preluate de SPI International atât pe canalele analog, cât și în digital
- The Young Pope, pe FilmBox Premium!
- Producții europene de succes, în martie, la FilmBox
Tehnologie şi ştiinţă - May 31, 2022 10:56 - 0 comentarii
Vânzătorii de mașini second hand promit frecvent echipamente și dotări pe care mașinile nu le au. Iată cele mai întâlnite exemple
Mai multe în secţiunea Tehnologie şi ştiinţă
- „Mașinile Bitcoin”: 5 modele de mașini rulate cărora le-a crescut semnificativ prețul în ultimii ani 
- Parteneriatele și colaborarea deschid calea către experiențe mai bune ale clienților
- Rockwell Automation oferă noi instrumente pentru analiza imediată a aparaturii și pentru colaborare la nivelul platformelor de producție
- Care sunt cele mai bune practici pentru securitatea industrială?
- Rockwell Automation oferă cele mai bune practici pentru managementul riscului