Economic - Scris de , Tuesday, 23 April 2019 12:27 - 0 comentarii

Implementează schimbarea cu ajutorul propriilor economii

Kim Fournais

Fondator și CEO

Rezumat: Interesul pentru un stil de viață durabil și pentru diminuarea daunelor pe care le producem planetei este mai mare decât oricând și crește de la o zi la alta. Însă, deși mulți oameni optează în mod activ pentru ceea ce le reprezintă principiile legate de mediu, puțini își dau seama că deja dețin un instrument care poate fi folosit pentru a le susține valorile – propriile investiții.

Oamenii devin tot mai conștienți de amprenta pe care o lasă în urmă. Aceștia caută să facă schimbări și să influențeze ceea ce contează pentru ei, spre exemplu, prin adaptarea alegerilor lor de consum și stil de viață. Unii decid să nu mai zboare pe distanțe lungi în vacanțele de vară, astfel reducând emisiile de carbon, sau mănâncă mai puțină carne pentru a proteja bunăstarea animalelor și clima. Unii chiar nu mai ascultă muzică dacă acțiunile artiștilor nu se aliniază cu propriile lor principii.

Cu toate acestea, cei mai mulți au tendința de a trece cu vederea o zonă unde e posibil să avem cel mai puternic impact – investițiile. Economiile noastre ne oferă o voce puternică și o ocazie unică de a influența și de a avea un impact real asupra lumii în care trăim.

Astăzi, băncile globale și fondurile de pensii generează în continuare profituri semnificative în fiecare an prin luarea de decizii de investiții în numele clienților lor. Pentru a oferi un context pentru acest sector – la finalul lui 2017, investițiile durabile reprezentau în jur de 12 trilioane de dolari în active SUA, o fracție minusculă în comparație cu totalul de 263 de trilioane de dolari investiți în piețele publice globale, reprezentând aproximativ 4,5%.

Este probabil ca doar o mână de oameni să facă investiții care le reflectă, de fapt, credințele și valorile. Este păcat și este momentul să schimbăm acest lucru.

Un raport de cercetare a demonstrat că impactul climatic este de 27 de ori mai mare dacă o persoană își investește economiile și pensiile în investiții durabile, în comparație cu a trece la consumul de carne doar o dată pe săptămână sau la economisirea unui zbor internațional o dată pe an.

Pune-ți banii acolo unde îți e și inima

Un raport recent al Deloitte a arătat că puțini sunt cei care sunt conștienți de puterea enormă pe care o au de a „vota prin intermediul economiilor”. Deloitte indică câteva cauze posibile care includ complexitatea excesivă și lipsa transparenței în investiții.

Sectorul financiar are o responsabilitate de a permite investitorilor să profite de ocazia de a influența și de a schimba lumea folosindu-și economiile și pensiile. Datoria cheie a sectorului financiar este aceea de a schimba percepția față de economii și investiții prin a oferi clienților instrumente mai bune de investiții, prețuri competitive și informații și servicii mai relevante.

Atunci când investim în companii prin intermediul capitalurilor proprii și obligațiunilor, oferim acestor companii individuale capitalul pentru ca ele să-și desfășoare operațiunile și să se dezvolte. Ca investitor, contribui astfel la modul în care acestea își promovează viziunea de ansamblu și strategia de viitor. De exemplu, deținerea de acțiuni la o companie care lucrează cu energia regenerabilă este mai mult decât o oportunitate de a realiza un profit din investiții, este o oportunitate de a le influența obiectivele de business și (în cazul energiei regenerabile) de a ajuta la combaterea schimbărilor de mediu.

Aceeași dinamică se aplică dacă cumperi un fond mutual sau un ETF care investește în mai multe companii diferite pe baza unor anumite reguli și principii. Acestea pot fi fonduri tematice ce se axează pe companii ce promovează femeile în funcții de conducere, educație, apă potabilă curată sau un consum redus de plastic.

Investiția începe cu acces, transparență și costuri mai mici

Desigur, este important nu doar să investești în conformitate cu valorile personale, ci și în acord cu apetitul de risc propriu, cu obiectivele de investiții și orizonturile de timp. Studiile au arătat că investițiile durabile și responsabile pot aduce, în timp, profituri consistente. Într-adevăr, fondurile durabile, de exemplu, nu sunt doar caritabile sau de impact, acestea pot determina profituri în mod real.

Cu instrumentele adecvate, o bună educație și prețuri mici, investitorii nu trebuie să petreacă un timp inutil de lung pentru a-și calibra economiile pentru a se alinia cu valorile proprii – iar acest lucru include și investițiile pre-selectate de către bancă la dispoziția tuturor.

Pentru Saxo Bank, este ceva normal să preluăm inițiativa în acest domeniu și îl considerăm ca fiind următorul pas evident în ceea ce noi numim „democratizarea investițiilor”.

Atunci când am lansat prima noastră platformă digitală de investiții în 1998, piețele globale de capital erau în mare parte inaccesibile investitorilor retail obișnuiți, le lipsea transparența, iar prețurile erau foarte mari. Era o diferență foarte mare între ceea ce era disponibil pentru marile bănci și managerii profesioniști de fonduri și ceea ce se oferea publicului. Prin efectul de levier al noii tehnologii, am adus la același nivel terenul de joc, oferind mai multor oameni aceleași oportunități de a investi în temele și sectoarele care contează cel mai mult pentru investitorul individual.

Deciziile de investiții sunt unele dintre cele mai importante decizii pe care le luăm, așa că este extrem de important ca un număr mare de oameni să aibă acces la instrumentele și informațiile disponibile. Apreciem, desigur, faptul că o singură măsură nu este potrivită pentru toată lumea, iar investițiile și economiile sunt pe cale de a deveni mai personalizate pe măsură ce oamenii înțeleg că portofoliile lor sunt o ocazie de a avea un impact real asupra lumii.

Cu tehnologia de azi, putem facilita și scădea costurile pentru ca investitorii să-și armonizeze economiile cu valorile pe care vor să le promoveze. Și este responsabilitatea industriei de a da posibilitatea unui public mult mai larg să schimbe ceva cu adevărat prin folosirea investițiilor.



Comentariile sunt inchise.

Ultima oră - Apr 25, 2024 11:16 - 0 comentarii

Portofoliul dumneavoastră de investiții poate face față noilor provocări geopolitice?

Mai multe în secţiunea Ultima oră


Timp liber - Jun 17, 2022 10:37 - 0 comentarii

5 mașini de familie sub 20.000 de euro – ignorate pe nedrept!

Mai multe în secţiunea Timp liber


Social - Oct 21, 2010 13:21 - 0 comentarii

Companiile caută angajaţi cu studii superioare şi vorbitori de limbi străine

Mai multe în secţiunea Social