Economic - Scris de Rareş Petrişor, Thursday, 9 November 2017 12:29 - 0 comentarii
Abundența emisiunilor de pe piețele sub-sahariene presupune riscuri serioase
de Althea Spinozzi / Saxo Bank
- Am văzut emisiuni record de eurobonduri lansate de statele sub-sahariene
- În medie, titlurile guvernamentale în USD emise din zona respectiva oferă 6% dobândă
- Un dolar puternic și creșterea de dobândă pot periclita răscumpărarea
- Alte sectoare, cum ar fi petrolul și gazele, oferă un raport risc-profit mai bun
Când vorbim de piețe emergente, gândul ne duce prima dată la state precum China, Mexic, Brazilia, Indonezia, India, Turcia și altele. Cum denumim piețele care nu dețin statutul, eticheta de piață emergentă?
Mă refer la cea mai puțin dezvoltată zonă a globului – Africa sub-sahariană – o zonă care nu prea atrage atenția investitorilor. Cu toate acestea, în ultimii ani, emisiunile de obligațiuni emise de statele din această zonă au crescut. State care nu emiseseră emisiuni cu titluri internaționale acum zece ani profită acum de condițiile favorabile de finanțare și își plasează datoria pe piețele internaționale.
2017 – un nou an record pentru eurobondurile din sub-Sahara?
Eurobondurile emise de guvernele sub-sahariene au atins un vârf în 2014 și, deși anul acesta ne situăm sub cei 14 miliarde de dolari – totalul emisiunilor din 2014, 2017 e cel de-al doilea record. Ca și cum n-ar fi de-ajuns, Ghana se pregătește să emită titluri în dolari cu maturitate la 3 ani, iar Nigeria vrea să emită eurobonduri în valoare de 5,5 miliarde USD până la finalul anului, ceea ce înseamnă că finele anului ar putea reprezenta doborârea recordului din 2014.
Investitorii dornici de profit care își pun banii la dispoziția guvernelor se confruntă cu provocări și riscuri serioase. Aceste economii sunt foarte sensibile la șocuri externe pentru că sunt susținute de o singură marfă (petrol, de obicei), au politici guvernamentale instabile și sunt adesea afectate de corupție. De asemenea, sunt sensibile la un USD mai puternic și la creșteri de dobândă (Fed).
Țara care s-a împrumutat cel mai mult în ultimii ani (2013-16) a fost Ghana, urmată de Coasta de Fildeș și Kenya. Ca să vă faceți o idee, iată cam care este oferta la dobânzi: Ghana, 6.5% – ianuarie 2026, Coasta de Fildeș, 6% – iunie 2033 și Kenya, 6% – iunie 2022.
Toate aceste titluri au performat bine în 2017, dar este acest trend sustenabil?
Problema este returnarea împrumuturilor
Realitatea e că, în majoritatea cazurilor, țările africane împrumută bani pentru a investi în infrastructură. Încasările pe aceste proiecte sunt, însă, prea lente pentru a stinge datoriile. De aceea, titlurile odată ajunse la pragul maturității, statele africane caută refinanțări pentru a obține sustenabilitatea datoriilor pe termen lung. Problema pe care o văd acum este că refinanțările devin mai scumpe, iar aceste state ar putea să nu fie în stare să-și plătească datoriile sau să respecte obligațiile.
Desigur, majoritatea acestor state sunt exportatoare de petrol și am văzut o creștere de prețuri recent. Chiar dacă se menține acest trend pe termen scurt, nu va fi suficient să pondereze efectele negative ale unui dolar puternic și dobânzilor mai mari în SUA.
Luat în bloc, obligațiunile guvernamentale sub-sahariene sunt aproape de default. Îndată ce una dintre țări va arăta o slăbiciune, investitorii vor abandona aceste produse, punând presiune pe întreaga regiune.
Investitorii ar trebui să explore alte oportunități: industria petrolului, de exemplu. După căderea prețului, în 2014, companiile din acest sector au fost nevoiet să restructureze operațiunile pentru a supraviețui. OPEC vede o creștere a cererii până în 2030, ceea ce înseamnă că producția de țiței va crește și va exista suport pentru preț. De asemenea, riscurile geopolitice sunt bune pentru prețuri și producția de țiței.
- Blocajul platformei Ghișeul.ro afectează plata taxelor în România
- Companiile petroliere nu prea împărtășesc entuziasmul administrației Trump privind Venezuela
- Prognoza meteo România
- „Arta de a avea întotdeauna dreptate” – sau cum ironia unui mare filosof face un arc necesar peste timp
- Leadership direct din culisele puterii: „Arta de a conduce”, de Tony Blair
- Altec Logistic – sustenabilitatea și digitalizarea devin motoare reale de creștere în transporturi
- Vremea lunii decembrie 2025
- Sărbătorește românește pe… FilmBox Premium!
- Bipmobile: viziune, digitalizare și leadership într-o industrie aflată în transformare
- Culorile. O istorie culturală
- „Cei 33” – o carte pentru noi toți
Auto - Dec 18, 2025 13:22 - 0 comentarii
Altec Logistic – sustenabilitatea și digitalizarea devin motoare reale de creștere în transporturi
Mai multe în secţiunea Auto
- Bipmobile: viziune, digitalizare și leadership într-o industrie aflată în transformare
- Eurowag lansează „Transformarea Transporturilor în 2026”, raport care explorează modul în care transportatorii abordează inteligența artificială, decarbonizarea și creșterea eficienței
- Eurowag își extinde rețeaua de acceptanță a cardurilor de carburant în Italia prin parteneriatul cu Tamoil
- Soluțiile Eurowag pentru prevenirea fraudei cu carduri de carburant
- Cât te costă fiecare tonă în plus? Datele despre trafic oferă răspunsul.
Sănătate - Jul 10, 2025 13:03 - 0 comentarii
Suspiciune de antrax și deces în România 🦠
Mai multe în secţiunea Sănătate
- Organizația Mondială a Sănătății: Bolile de piele, o prioritate globală de sănătate publică
- 5 greșeli pe care le fac pacienții atunci când își aleg un spital în străinătate
- Expert de renume în oftalmologia pediatrică: de ce controlul vederii este esențial în primul an de viață și cum au crescut cazurile de strabism ce necesită operație, la copii, din cauza expunerii la ecrane
- Prof. Dr. Harzem Ozger: cum tratează în cadrul ACIBADEM tumorile osoase și de țesuturi moi
- O operație demnă de istoria medicinei salvează un băiețel cu o tumoră gigant la ACIBADEM
Sport - Sep 25, 2025 11:58 - 0 comentarii
Aur pentru România la dublu rame feminin la Campionatele Mondiale de la Shanghai
Mai multe în secţiunea Sport
- Celtic are o ofertă respinsă pentru golgheterul din Liga 1, Louis Munteanu
- Turneul ATP „Ion Țiriac Challenger” debutează la Brașov
- România U19 ajunge în semifinalele Campionatului European din 2025
- România U21 întâlnește Georgia U21 într-un amical important înainte de EURO 2025
- Rezultatele UEFA Champions League

