Economic - Scris de Newzilla, Monday, 5 November 2018 10:53 - 0 comentarii
Analiză mărfuri: Petrolul pierde teren în timp ce teatrul alegerilor parțiale din SUA ajunge în piețele financiare
de Ole Hansen, Director Strategie Mărfuri, Saxo Bank
Bursele globale de valori s-au redresat, iar dolarul a scăzut în urma comentariilor președintelui Trump că discuțiile comerciale cu China „avansează bine” și după ce s-ar părea că a comandat, dar apoi a negat că a făcut-o, o versiune a acordului SUA-China. Mărfurile s-au chinuit, în ciuda dolarului mai scăzut, țițeiul îndreptându-se către cea mai rea săptămână a sa din februarie încoace ca reacție la creșterea producției și la un posibil impact al sancțiunilor asupra Iranului mai scăzut decât se preconizase.
Dolarul a atins un nou vârf pe ultimele 16 luni față de un coș de valute înainte să intre într-o lichidare lungă ca reacție la optimismul legat de Brexit, la anunțul Chinei cu privire la măsuri suplimentare pentru stimularea economiei și, nu în ultimul rând, comentariul comercial menționat anterior al președintelui Trump.
Trump și Xi Jinping se vor întâlni la ședința G20 din Argentina din perioada 30 noiembrie – 1 decembrie. Săptămâna aceasta, președintele SUA a amenințat că va aplica tarife tuturor importurilor chineze care au rămas, însă o convorbire telefonică, prima în șase luni, dintre cei doi lideri a dus brusc la creșterea așteptărilor că este posibilă găsirea unei soluții. Sugerăm ferm că aceasta nu este nimic altceva decât un teatru conceput să impulsioneze piața înaintea alegerilor parțiale de joia viitoare.
Apetitul mai mare pentru risc nu a reușit să se extindă și la mărfuri, Bloomberg Commodity Index tranzacționându-se în scădere pentru a patra săptămână consecutivă. Indicele, care urmărește 24 de materiale brute principale în domeniul energiei, metalelor și agriculturii, a fost afectat negativ de o lichidare continuă în sectorul energetic și de obținere a profiturilor după alegerile din Brazilia în sectorul zahărului și cafelei.
Dolarul mai scăzut mai ales față de yuanul chinez a ajutat la impulsionarea metalelor. John Hardy, strategul Forex al Saxo Bank, o remarcat că: “În ultimele două zile am speculat că impulsionarea CNY ar putea fi o mișcare a Chinei de a-și îndepărta valuta mult de nivelul presupus (7.00 în termeni USDCNY) înaintea întâlnirii G20”.
Cu toate acestea, aceste evoluții au ajutat la ridicarea metalelor industriale și, prin aceasta, a cererii pentru metale semiprețioase de investiții precum argintul și platina. Ambele s-au chinuit să țină pasul cu aurul în ultimele câteva săptămâni. Argintul să semne de viață cu o depășire a pragului de 14,85$/uncie, ceea ce indică o posibilă extensie, inițial la 15,23$/uncie.
Cea mai mare evoluție a înregistrat-o țițeiul care a fost lovit de o doză triplă de știri cu impact negativ pentru preț care au ajutat și mai departe la susținerea elanului negativ care apăruse progresiv în urma respingerii abrupte la nivelul de peste 80$/baril de acum doar câteva săptămâni.
În schimb, țițeiul Brent a revenit la intervalul său între 70$/b și 80$/b ce a predominat în perioada aprilie – august. Deși încă ne menținem părerea că țițeiul Brent ar putea ajunge la 80$/b înainte de finalul anului, riscul extinderii peste acest prag a fost mult redus în această săptămână datorită schimbării sentimentului ce a fost generată de următorii trei factori principali:
- Producția de petrol în creștere în SUA și Rusia. EIA a raportat în această săptămână că producția americană de petrol a crescut cu 3,8% în august pentru a atinge un nou record de 11,346 milioane de barili/zi, o creștere uluitoare de la an la an de 2,1 milioane de barili/zi. Între timp, Rusia a spus că producția sa din octombrie a atins 11,412 milioane de barili/zi, un record post-sovietic.
- Sondajele cu privire la producția Opec ale Reuters și Bloomberg pentru luna octombrie au arătat, ambele, că producția, în ciuda scăderii din Iran, a atins cel mai înalt nivel din 2016 încoace. Cele mai importante creșteri au venit din Libia (+170 000 b/d), Arabia Saudită (+150 000 b/d) și Emiratele Arabe Unite (+80 000 b/d). Producția din Iran a scăzut cu doar 10 000 b/d și este în scădere cu 400 000 b/d începând din luna mai, când sancțiunile au început să se facă simțite.
- Era preconizat ca SUA să dea unui număr de opt țări, printre care China și India, derogări de la sancțiunile împotriva Iranului. Această mișcare ar trebui să asigure un impact mai mic decât se crezuse inițial asupra exporturilor iraniene, astfel ajutând la prevenirea creșterii prețului petrolului din cauza sancțiunilor.
În timp ce producția de petrol din SUA crește într-un ritm record, Opec a abandonat acordul colectiv cu privire la limitarea producției. Acest lucru vine ca reacție la amenințările din ultimele câteva luni că sancțiunile SUA împotriva Iranului ar putea declanșa o creștere a prețului care ar duce relativ repede la distrugerea cererii și la prețuri mult mai mici.
După oprirea evoluției pozitive de la începutul anului 2017 și media mobilă pe 200 de zile, țițeiul Brent pare că vizează testarea susținerii la 70$/b, pragul inferior al intervalului ce a predominat în perioada aprilie-august. Credem că țițeiul va găsi susținere în curând și că va începe să urce din nou către pragul superior al intervalului menționat. Motivele sunt o reducere abruptă a pozițiilor long ale fondurilor speculative, capacitatea neutilizată redusă ce lasă piața expusă la o viitoare întrerupere și, mai ales, impactul încă necunoscut al sancțiunilor SUA împotriva Iranului.
Aurul a avut o săptămână cu suișuri și coborâșuri care l-a adus aproape de intervalul neschimbat pentru această perioadă. Acestea, în urma unei lichidări de la mijlocul săptămânii, când acțiunile, dolarul și randamentele obligațiunilor, toate în creștere, l-au împins să caute susținere. Luni, am exprimat câteva îngrijorări legate de capacitatea pe termen scurt a aurului de a avansa după ce s-a aflat că fondurile speculative tăiaseră ceea ce au fost considerate pariuri de creștere record cu 74% în doar două săptămâni. Dat fiind că situația favorabilă dată de acoperirea short a început să se diminueze, am concluzionat că aurul avea tot mai multă nevoie de elemente fundamentale de susținere care să-l ducă mai sus.
Inversarea menționată mai sus cu privire la dolar, mai ales față de yuanul chinez, combinată cu o creștere constantă a titlurilor în rândul fondurilor tranzacționate la bursă susținute de aur, a ajutat la sprijinirea unei redresări puternice care, din perspectivă tehnică, a lăsat metalul galben cu două niveluri cheie pe care să se concentreze pe termen scurt.
După ce a întâmpinat rezistență la 1,240$/uncie, inversarea temporară de 38,2% din timpul lichidării din aprilie-august, apoi aurul a încercat și a găsit sprijin la 1,211.6$, primul prag, conform graficului de mai jos. Ne menținem o perspectivă optimistă pentru aur și am începe să ne îngrijorăm în legătură cu o corecție mai profundă doar dacă prețul ar scădea sub 1,192$/uncie.
Un dolar mai scăzut nu doar că ar susține aurul, dată fiind corelația sa inversă, dar ar și susține o creștere a cererii din partea consumatorilor din piața emergentă și a băncilor centrale care au avut de suferit de pe urma creșterii dolarului. Cu toate acestea, alegerile parțiale din SUA de săptămâna viitoare vor ajuta la determinarea direcției dolarului și, posibil, și a aurului. Dacă Trump, în ciuda estimărilor actuale, va pierde atât Senatul, cât și Congresul, agenda sa locală ar rămâne suspendată. În schimb, și-ar redirecționa atenția, cel mai probabil, către agenda sa internațională. Dat fiind comentariul său că un război comercial este ușor și se poate câștiga, aceasta ar putea duce la un apetit scăzut pentru a căuta un compromis cu China.
Traderii de aur se concentrează acum pe 1211$/uncie și 1,243$/uncie pentru semne ale viitoarei evoluții.
- Cum au modelat alegerile din SUA performanța pieței în istoria modernă
- Cum să acționezi în condiții dificile de piață: sfaturi de la Saxo Bank
- Furtuna perfectă lovește piața: ce urmează
- Surpriză în clasamentul celor mai vândute mașini electrice online în România!
- Impactul TollRO asupra companiilor de logistică: o analiză Eurowag
- Eurowag lansează o rețea selectivă: „Eurowag Prime Network”, 70 de stații de alimentare cu carburanți situate pe coridoarele centrale de transport din Europa
- Portofoliul dumneavoastră de investiții poate face față noilor provocări geopolitice?
- Perspectiva Saxo pentru T2 „2024: Anul irosit”
- Taxa europeană, deja în Slovacia
- Femeile și investițiile: avem nevoie de o demistificare, pentru șanse mai mari pentru femei
- Saxo Bank anunță rezultatele pe 2023
Utilitar - Aug 1, 2022 9:15 - 0 comentarii
Eurowag lansează soluția mobilă EW Pay
Mai multe în secţiunea Utilitar
- Prețurile mașinilor second hand încep să se „răcească”
- Analiza Carvago pentru piața mașinilor rulate – trimestrul al II-lea 2022
- Trenuri blocate pe Valea Prahovei!
- Metrou până în Voluntari
- Protest al instructorilor auto în Capitală
Politic - Nov 21, 2017 11:18 - 0 comentarii
Cele trei opțiuni ale Angelei Merkel
Mai multe în secţiunea Politic
- Dosarul rromilor, închis la Paris
- Era să trăim bine, dar și-au dat seama!
- Preşedintele Ungariei: România răspunde criteriilor de aderare la Schengen
- Zis și făcut: opoziția depune moțiunea
- Diaconescu e candidatul UNPR la preşedinţie
Timp liber - Jun 17, 2022 10:37 - 0 comentarii
5 mașini de familie sub 20.000 de euro – ignorate pe nedrept!
Mai multe în secţiunea Timp liber
- Jean-Christophe Rufin, dublu câștigător al Premiului Goncourt, vine în România!
- Dragostea, în… campanie! Un tânăr din Orientul Mijlociu își caută jumătatea în România printr-o campanie inedită de PR
- Fiica lui Sting, la Bucureşti
- Festival online de film cu acces gratuit
- Benzi desenate la Bucureşti