Ultima oră - Scris de Newzilla, Thursday, 23 July 2020 12:32 - 0 comentarii
Povestea unui miracol în vremea pandemiei, la ACIBADEM

Viața unui copil de 3 ani, diagnosticat cu leucemie în primăvară, a fost salvată după o intervenție contracronometru în vremuri de restricții impuse de coronavirus
O poveste incredibil de emoționantă, la care au participat deopotrivă cadre medicale și reprezentanți ai guvernului turc, s-a derulat, de curând, la Spitalul ACIBADEM Adana. Un băiețel turc în vârstă de trei ani care a avut nevoie de îngrijiri medicale pentru febră este micul-mare erou al acestei povestiri.
Familia lui s-a prezentat la Spitalul ACIBADEM Adana, iar în urma testelor, părinții au aflat că fiul lor a fost diagnosticat cu „leucemie limfoblastică acută” – LLA, un cancer de sânge și al măduvei osoase. Este cel mai frecvent tip de cancer la copii și evoluează foarte rapid, deci începerea imediată a tratamentului este critică. Acest lucru s-a și întâmplat, prin intervenția imediată a prof. dr. Bülent Antmet, directorul Centrului Pediatric al Măduvei Osoase din Spitalul ACIBADEM Adana, și a echipei sale. În primul rând, lui Kuzey i s-a făcut chimioterapie, dar avea nevoie și de transplant de măduvă. Donatorul potențial? Andreas, un bărbat de 35 de ani, cu domiciliul în Grecia, Chania, a fost identificat în aprilie 2020 – era 90% compatibil. Cu toate acestea, măduva osoasă nu a putut fi prelevată, deoarece toate zborurile au fost anulate din cauza pandemiei de coronavirus.
Eforturile băncilor de celule stem din Istanbul și Atena au fost susținute de Ministerul Sănătății, astfel, măduva osoasă a putut fi prelevată de la donatorul grec și transferată la Istanbul, apoi la Adana, transportată pe sol în baza unei aprobări speciale. Celulele stem au fost stocate la -170 C și transplantate la Kuzey, printr-o procedură care a durat o oră și jumătate, coordonată de profesorul Bülent Antmet și echipa sa de la Spitalul ACIBADEM Adana, pe 20 mai. Totul, bineînțeles, după ce donatorul a stat în carantină și a fost testat negativ la Covid-19.
Micul Kuzey a stat internat timp de 2 luni după transplant și a fost externat în stare bună de sănătate la începutul lunii iulie. Având în vedere riscul de recidivă, cazul lui Kuzey va fi urmărit de prof. Bülent Antmen și de echipa sa timp de 3 ani.
- Cum au modelat alegerile din SUA performanța pieței în istoria modernă
- Cum să acționezi în condiții dificile de piață: sfaturi de la Saxo Bank
- Furtuna perfectă lovește piața: ce urmează
- Surpriză în clasamentul celor mai vândute mașini electrice online în România!
- Impactul TollRO asupra companiilor de logistică: o analiză Eurowag
- Eurowag lansează o rețea selectivă: „Eurowag Prime Network”, 70 de stații de alimentare cu carburanți situate pe coridoarele centrale de transport din Europa
- Portofoliul dumneavoastră de investiții poate face față noilor provocări geopolitice?
- Perspectiva Saxo pentru T2 „2024: Anul irosit”
- Taxa europeană, deja în Slovacia
- Femeile și investițiile: avem nevoie de o demistificare, pentru șanse mai mari pentru femei
- Saxo Bank anunță rezultatele pe 2023
Sănătate - Mar 1, 2024 9:30 - 0 comentarii
5 greșeli pe care le fac pacienții atunci când își aleg un spital în străinătate
Mai multe în secţiunea Sănătate
- Expert de renume în oftalmologia pediatrică: de ce controlul vederii este esențial în primul an de viață și cum au crescut cazurile de strabism ce necesită operație, la copii, din cauza expunerii la ecrane
- Prof. Dr. Harzem Ozger: cum tratează în cadrul ACIBADEM tumorile osoase și de țesuturi moi
- O operație demnă de istoria medicinei salvează un băiețel cu o tumoră gigant la ACIBADEM
- Acibadem examinează și tratează tumorile cu o nouă radioterapie ghidată prin RMN
- Ce soluții există pentru cancerul de prostată descoperit în stadiu avansat
Tehnologie şi ştiinţă - May 31, 2022 10:56 - 0 comentarii
Vânzătorii de mașini second hand promit frecvent echipamente și dotări pe care mașinile nu le au. Iată cele mai întâlnite exemple
Mai multe în secţiunea Tehnologie şi ştiinţă
- „Mașinile Bitcoin”: 5 modele de mașini rulate cărora le-a crescut semnificativ prețul în ultimii ani 
- Parteneriatele și colaborarea deschid calea către experiențe mai bune ale clienților
- Rockwell Automation oferă noi instrumente pentru analiza imediată a aparaturii și pentru colaborare la nivelul platformelor de producție
- Care sunt cele mai bune practici pentru securitatea industrială?
- Rockwell Automation oferă cele mai bune practici pentru managementul riscului
Auto - Jul 4, 2024 11:12 - 0 comentarii
Surpriză în clasamentul celor mai vândute mașini electrice online în România!
Mai multe în secţiunea Auto
- Impactul TollRO asupra companiilor de logistică: o analiză Eurowag
- Eurowag lansează o rețea selectivă: „Eurowag Prime Network”, 70 de stații de alimentare cu carburanți situate pe coridoarele centrale de transport din Europa
- Taxa europeană, deja în Slovacia
- Carburantul HVO100: pentru prima dată la stațiile de alimentare Eurowag!
- Rambursările de TVA și accize ajută transportatorii să economisească bani. Eurowag oferă mai multe scheme de prefinanțare