Sănătate - Scris de Rareş Petrişor, Monday, 11 October 2010 19:10 - 0 comentarii
Medicaţia preventivă şi schimbările de comportament elimină migrenele
Acesta este rezultatul unui studiu realizat de organizaţia americană National Institutes of Health şi citat de British Medical Journal. Este primul studiu de acest gen: au fost necesare 16 luni de examinare a nu mai puţin de 232 de adulţi participanţi. Migrenele cronice au ajuns să fie una dintre cele mai grave probleme ale contemporaneităţii, susţin medicii: ne afectează cariera, familia, viitorul.
Subiecţii au fost împărţiţi în trei grupuri: cel mai bine au reacţionat pacienţii care au beneficiat de tratament preventiv (beta blocanţi) şi asistenţă în modificarea comportamentului. Celelalte două grupuri au fost private fie de medicaţie preventivă, fie de corijarea comportamentului şi au dat rezultate mai slabe.
După patru luni, pacienţii puteau face deja exerciţii acasă şi se simţeau mult mai bine.
- Portofoliul dumneavoastră de investiții poate face față noilor provocări geopolitice?
- Perspectiva Saxo pentru T2 „2024: Anul irosit”
- Taxa europeană, deja în Slovacia
- Femeile și investițiile: avem nevoie de o demistificare, pentru șanse mai mari pentru femei
- Saxo Bank anunță rezultatele pe 2023
- 5 greșeli pe care le fac pacienții atunci când își aleg un spital în străinătate
- Câștigurile Nvidia: IA generativă a atins „punctul critic”
- Carburantul HVO100: pentru prima dată la stațiile de alimentare Eurowag!
- Analiză mărfuri: din nou pe creștere, stimulate de economia Chinei
- Unitatea de bord a Eurowag oferă acum servicii europene de taxare electronică în Spania și Portugalia
- Perspectiva Saxo pe T1 2024: Ce s-a întâmplat cu viitorul?
Travel - Oct 19, 2010 15:50 - 0 comentarii
Low, low, low-cost…
Mai multe în secţiunea Travel
- Cine-i cea mai frumoasă țară din… țară?
- 37 km/h cu… telecabina!
- Cel mai lung tunel din lume, aproape gata
- Domeniul schiabil din Poiana Braşov se extinde!
Divertisment - Feb 22, 2023 11:08 - 0 comentarii
FilmBox+ lansează „canalele inteligente”!
Mai multe în secţiunea Divertisment
- „Iubirea mea a rămas la Marea Egee” – un nou serial transmis de Dizi Channel în România!
- „Domnul Mayfair” – un nou serial original FilmBox va începe pe 1 octombrie în România!
- Serviciile Film1 vor fi preluate de SPI International atât pe canalele analog, cât și în digital
- The Young Pope, pe FilmBox Premium!
- Producții europene de succes, în martie, la FilmBox
Utilitar - Aug 1, 2022 9:15 - 0 comentarii
Eurowag lansează soluția mobilă EW Pay
Mai multe în secţiunea Utilitar
- Prețurile mașinilor second hand încep să se „răcească”
- Analiza Carvago pentru piața mașinilor rulate – trimestrul al II-lea 2022
- Trenuri blocate pe Valea Prahovei!
- Metrou până în Voluntari
- Protest al instructorilor auto în Capitală