Economic - Scris de Newzilla, Thursday, 7 December 2017 11:14 - 0 comentarii
Previziunile scandaloase ale Saxo Bank pentru anul viitor
Previziunile scandaloase ale Saxo Bank pentru anul viitor: 2018 va fi ca o adevărată călătorie cu un carusel în comparație cu un 2017 incredibil de placid
Saxo Bank, specialistul online în investiții și tranzacționare multi-active, a publicat azi cele 10 ‘Previziuni scandaloase’ pentru 2018. Previziunile se axează pe o serie de evenimente improbabile, dar subapreciate care, dacă s-ar întâmpla, ar trimite unde de șoc în piețele financiare.
Deși aceste previziuni nu constituie prognozele de piață oficiale ale Saxo pentru 2018, ele reprezintă un avertisment față de posibila alocare greșită a riscului în rândurile investitorilor care, de obicei, văd doar o posibilitate de 1% ca aceste evenimente să se materializeze.
Comentând previziunile controversate de anul acesta, economistul șef al Saxo Bank, Steen Jakobsen, a spus:
“Publicăm aceste previziuni scandaloase de peste 10 ani și cred că lista de anul acesta este una dintre cele mai bune, încurajează pe toată lumea să gândească neconvențional. Este important de subliniat faptul că previziunile controversate nu trebuie considerate a fi perspectiva oficială de piață a Saxo, acestea se referă însă la evenimente și evoluții din piață considerate periferice cu potențial enorm de a tulbura viziunea consensuală”.
Directorul Strategiei FX, John J. Hardy, care a condus proiectul anul acesta, a declarat:
“Acum un an, mulți credeau că 2017 se va dovedi a fi un an volatil date fiind ascensiunea aparent imposibilă a lui Trump și șocul Brexit. În schimb, am avut parte de un an prin care am navigat incredibil de lin, ce a dus la creșterea activelor riscante din toată lumea fără a exista nici măcar o furtună. Dar în 2018, balanța inclină în favoarea unor riscuri pronunțate de volatilitate, căci ironia perioadelor lungi de liniște și mulțumire în piețele de active este că acestea sădesc semințele unei viitoare volatilități pe măsură ce investitorii subestimează riscurile privind evenimentele extreme și își supra-stimulează pariurile pe baza continuării ciclului”.
“Acestea fiind spuse, previziunile noastre de anul acesta nu prezintă doar preocupări legate de căderea pieței. Trecem prin toate subiectele, de la băncile centrale importante care și-au pierdut suflul politic și o nouă criză politică în UE, la China care sapă la temelia statutului dolarului american de valută de rezervă și la o nouă primăvară politică ce apare în sudul Africii. E posibil să nu nimerim niciunul dintre acestea, dar nu asta e ideea. Sarcina noastră este, mai degrabă, de a stimula dezbaterea și să ne gândim în ce direcție imprevizibilă s-ar putea îndrepta lucrurile la punctele de inflexiune importante cum sunt cele pe care le va aduce, inevitabil, 2018”.
Documentul integral „Previziunile scandaloase 2018” este disponibil aici, iar pe lista completă a previziunilor controversate pentru 2018 a Saxo Bank se află:
- Fed își pierde independența pe măsură ce Trezoreria SUA preia controlul
Atât Republicanii, cât și Democrații concurează pentru o cotă cât mai mare a votului populist pe măsură ce ne apropiem de alegerile de la jumătatea mandatului din 2018, în timp ce disciplina de buget este în totalitate absentă iar reducerile fiscale ale Partidului republican aduc o insuficiență masivă a veniturilor care se va înrăutăți pe măsură ce SUA intră în recesiune. Economia slabă și dobânzile mai mari și inflația va lăsa Fed fără niciun răspuns cu privire la politica monetară. Fed devin un țap ispășitor pentru slaba performanță a economiei, o piață de obligațiuni zbuciumată și o inegalitate care se adâncește. Trezoreria preia puterea în caz de urgență și forțează banca centrală să plafoneze randamentele guvernamentale SUA la 2,5% pentru titlurile pe termen lung pentru a împiedica o prăbușire a pieței de obligațiuni, o politică ce a fost ultima dată în vigoare imediat după terminarea celui de-Al Doilea Război Mondial.
- Banca Japoniei, forțată să abandoneze controlul curbei de randament
Politica Băncii Japoniei de a controla curba de randament depinde de dobânzile globale mici și de randamente mici, iar în 2018 acest centru pur și simplu nu se va mai susține. Pe măsură ce crește inflația, și randamentele vor crește, iar rezultatul va fi o prăbușire fantastică a yenului. În cele din urmă, banca va fi nevoită să apeleze la măsuri în stilul relaxării cantitative, dar nu înainte ca USDJPY să atingă 150, după care se va devaloriza rapid la 100.
- China scoate pe piață Petro-Renminbi
China este de departe cel mai mare importator de petrol și multe țări producătoare sunt deja mai mult decât bucuroase să tranzacționeze pe bază de yuan. Având în vedere că puterea și amploarea SUA pălesc, și dat fiind succesul contractelor futures pentru mărfuri pe bază de CNY în general, decizia Shanghai International Energy Exchange de a lansa un contract futures pentru țiței pe bază de yuan are un succes galopant. Introducerea petro-yuanului duce la aprecierea cu peste 10% a CNY față de dolar, ducând rata USDCNY sub 6,0 pentru prima dată.
- Creșteri ale volatilității după prăbușirea rapidă a burselor
Piețele din toată lumea abundă din ce în ce mai mult de indicii și îngrijorări, iar colapsul volatilității observat în toate clasele de active în 2017 nu face excepție. Minimele istorice ale indicilor VIX și MOVE sunt însoțite de maxime record în acțiuni și în sectorul imobiliar, iar rezultatul este un butoi cu pulbere gata să explodeze pe măsură ce S&P 500 pierde 25% din valoare într-o evoluție rapidă, spectaculoasă, unică, amintind de 1987. O serie întreagă de fonduri de volatilitate pe termen scurt este măturată, iar un fost trader necunoscut cu tranzacții pe volatilitate pe termen lung realizează un câștig de 1000% și devine instant legendă.
- Votanții americani trec la extrema stângă la alegerile din 2018
Datele demografice în schimbare din SUA, care deja plasează categoria „Millenials”, cei sub 35 de ani, ca fiind mai mare decât reprezentanții baby boom-ului de după război va avea un impact dramatic asupra politicii în 2018. Repulsia generală a votanților tineri față de Trump, prăpastia tot mai mare a inegalității, agravată și mai mult de reforma cinică fiscală a Republicanilor, și o nouă rasă de candidați democrați care nu se tem să facă apel la un populism în stil Sanders, de stânga, va duce la o prezență în masă a generației „Millenials” la scrutinul din noiembrie. Democrații îndepărtează dezbaterea de reforma fiscală și o îndreaptă spre stimulente de cheltuieli pentru mase. Populismul adevărat înseamnă să împarți carnetul de cecuri pentru 90%, iar asta înseamnă stimulente fiscale, la naiba cu deficitele. Randamentele SUA pe 30 de ani ale Trezoreriei trec de 5%.
- Imperiul austro-ungar amenință să preia UE
Diferența dintre vechile țări membre de bază ale UE și țările membre mai noi și mai sceptice se va mări până la a ajunge o prăpastie de netrecut în 2018 și, pentru prima dată din 1951 până acum, centrul politic de gravitate al Europei se va muta de la cuplul franco-german către ECE. Nu va dura mult până când blocajul instituțional al UE va îngrijora piețele financiare. După atingerea unor noi maxime față de G10 și multe valute din piețele emergente până către finalul lui 2018, euro va scădea rapid față de paritatea cu USD.
- Bitcoin este aruncată la lupi
Bitcoin crește în 2018 la peste 60 000$ și, cu o capitalizare a pieței de peste 1 trilion $ pe măsură ce apariția contractului futures pentru Bitcoin în decembrie 2017 duce la o mobilizare a implicării din partea investitorilor și fondurilor care se simt mai confortabil tranzacționând futures decât să adune fonduri la burse de criptovalute. Totuși, în scurt timp, fenomenul Bitcoin va constata că i s-a tras covorul de sub picioare pe măsură ce Rusia și China trec cu dexteritate în planul doi și chiar interzic criptovalutele nesancționate pe plan local. După maximul spectaculos din 2018, Bitcoin se prăbușește și șchiopătează în 2019 apropiindu-se de „costul de producție” fundamental de 1000 $.
- Primăvara sud-africană duce la înflorirea Africii de Sud
În 2018, după o conjunctură surprinzătoare, un val de tranziție democratică se răspândește în Africa sub-sahariană. Demiterea forțată a președintelui din Zimbabwe, Robert Mugabe, la finalul lui 2017, declanșează un val de schimbări politice în alte țări africane. Jacob Zuma din Africa de Sud este înlăturat de la putere, iar Joseph Kabila din Congo se confruntă cu demonstrații fără precedent ce-l împing să părăsească țara. Însă Africa de Sud este principalul câștigător, pe măsură ce ZAR devine favorita piețelor emergente și revine la 30% față de valutele G3. Aduce cele mai puternice rate de creștere din Africa de Sud și economiile satelit de frontieră din regiune.
- Tencent depășește Apple ca rege al capitalului de piață
China, încă țara cu cea mai numeroasă populație a lumii și una în care standardul de viață este în rapidă creștere, își deschide piețele de capital, iar programele sale de reformă determină o creștere a sentimentului investitorilor. Acest lucru este vizibil mai ales în acțiunile chineze din tehnologie, unde acțiunile liderului de piață Tencent au crescut cu 120% în 2017. La finalul lui 2017, Tencent a trecut în top cinci la nivel mondial în termeni de capital al pieței, atingând aproape 500 miliarde de dolari americani și chiar eclipsând Facebook la un moment dat. Însă, în 2018, Tencent îi lasă pe ceilalți giganți mult în urmă, acțiunile sale crescând cu încă 100% în ciuda dimensiunii deja enorme a companiei, furând coroana capitalului de piață la nivel mondial de la Apple la mult peste 1 trilion $.
- E momentul lor – femeile sparg plafonul de sticlă
În ultima generație, femeile au început să atingă niveluri mai înalte ale educației decât bărbații, în universitățile din SUA existând cu 50% mai multe absolvente decât absolvenți la nivel de licență. De asemenea, femeile reprezintă aproape jumătate din absolvenții școlilor de afaceri. Și totuși, în 2017, doar 6,4% dintre persoanele care dețin funcția de CEO din lista Fortune 500 sunt femei – deși în medie câștigă mai mult decât omologii lor bărbați.
Schimbarea se apropie – nu doar pentru că este „corect”, ci din motivul practic că femeile care-și împlinesc potențialul dorit este ultimul mod în care se mai poate crește cota fără a crește populația în economiile noastre dezvoltate cu productivitate scăzută și îmbătrânite. În 2018, vechile cluburi șovine de băieți sunt cutremurate la temelie de acționari, iar o femeie ocupă funcția de conducere în peste 60 de companii din Fortune 500 până la finalul anului.
Pentru a accesa întreaga publicație ce conține „Previziunile controversate pentru 2018”, accesați site-ul Saxo Bank: https://www.home.saxo/campaigns/outrageous-predictions-2018
- Cum au modelat alegerile din SUA performanța pieței în istoria modernă
- Cum să acționezi în condiții dificile de piață: sfaturi de la Saxo Bank
- Furtuna perfectă lovește piața: ce urmează
- Surpriză în clasamentul celor mai vândute mașini electrice online în România!
- Impactul TollRO asupra companiilor de logistică: o analiză Eurowag
- Eurowag lansează o rețea selectivă: „Eurowag Prime Network”, 70 de stații de alimentare cu carburanți situate pe coridoarele centrale de transport din Europa
- Portofoliul dumneavoastră de investiții poate face față noilor provocări geopolitice?
- Perspectiva Saxo pentru T2 „2024: Anul irosit”
- Taxa europeană, deja în Slovacia
- Femeile și investițiile: avem nevoie de o demistificare, pentru șanse mai mari pentru femei
- Saxo Bank anunță rezultatele pe 2023
Divertisment - Feb 22, 2023 11:08 - 0 comentarii
FilmBox+ lansează „canalele inteligente”!
Mai multe în secţiunea Divertisment
- „Iubirea mea a rămas la Marea Egee” – un nou serial transmis de Dizi Channel în România!
- „Domnul Mayfair” – un nou serial original FilmBox va începe pe 1 octombrie în România!
- Serviciile Film1 vor fi preluate de SPI International atât pe canalele analog, cât și în digital
- The Young Pope, pe FilmBox Premium!
- Producții europene de succes, în martie, la FilmBox
Social - Oct 21, 2010 13:21 - 0 comentarii
Companiile caută angajaţi cu studii superioare şi vorbitori de limbi străine
Mai multe în secţiunea Social
- Studenţii la medicină: România, au revoir!
- Cora face angajări!
- Sindicaliștii pichetează Guvernul și Ministerul Economiei
- Posibilă grevă la metrou
- Profesorii pleacă de la ore şi cer demisia lui Funeriu
Internaţional - Mar 31, 2022 10:08 - 0 comentarii
Analiză equities: acțiunile câștigă teren în fața inflației și a mărfurilor
Mai multe în secţiunea Internaţional
- Serviciile digitale vor economisi timp și bani pentru transportatori
- Statele Unite: a venit sfârșitul democraților?
- Juho Wallenius – noul șef al departamentului de marketing Eurowag
- Istituto Europeo di Design: România este o sursă incredibilă de tineri designeri talentați, inovație și creativitate!
- The little boy who introduced Syrian children to chess: 10-YEAR-OLD ALP MADE TURKEY PROUD BY WINNING AN AWARD!