de Steen Jakobsen, economist șef și CIO Saxo Bank

Pe măsură ce economia globală se îndreaptă împleticit către o încetinire, Eurozona se confruntă cu o serie complexă de provocări ce vor necesita soluții energice. Capacitatea liderilor blocului de a aduna sau nu determinarea necesară pentru a implementa schimbarea va decide cât de mari vor fi daunele.

“Euro se străduie să se redreseze până când se va deschide o cale către aprofundarea UEM”

“Trecerea la un dolar mai slab ar putea dura mai mult anul acesta”

Într-o lume care se îndreaptă rapid către naționalism și anti-globalizare, cea care va pierde cel mai mult va fi regiunea care a beneficiat cel mai mult de pe urma marelui dividend de pace al prăbușirii Zidului Berlinului: Europa și, mai specific, Germania.

Germania are un surplus de cont curent de 8,2% din PIB, în timp ce Europa în general se află la nivelul de 2,6% din PIB. Dar este acest lucru un succes răsunător? Nu pentru investitorii din Europa. Principalele companii germane, brandurile cele mai importante, tranzacționează la niveluri de recesiune de patru-cinci ori față de P/E; băncile tranzacționează la 0,2 din valoarea contabilă.

Diferența dintre evaluările europene și omoloagele lor americane rămâne destul de mare, Europa tranzacționând la un discount foarte mare. Acest lucru se întâmplă parțial datorită componenței sectorului de activitate – Europa are mai puține companii de tehnologie și mai multe companii private. De fapt, companiile din Europa cu cel mai mare succes real rămân în sectorul privat și au motive foarte bune să o facă pentru că refuză să cedeze în fața strategiilor pe termen scurt, cu câștiguri trimestriale și care trebuie să raporteze la centru.

Din afară se vede ca și cum Europa este într-o eternă problemă economică. Aceasta este o concluzie la care se poate ajunge ușor dacă nu înțelegi istoria Europei, interesele sale legitime, dividendul păcii și nevoia ca guvernul să vândă iluzia naivă a autonomiei fiscale.

Desigur, realitatea pe acel front este destul de diferită. Până la urmă, unde era independența Greciei, Ciprului, Portugaliei și a Spaniei la începutul anilor 2010?

La Saxo, credem cu tărie că orice schimbare macro trebuie să vină dintr-o cădere sau dintr-o criză și, prin urmare, vedem anii 2019 și 2020 ca fiind ani cheie pentru evoluția Europei. Prognozăm că partidele populiste ating 20%, dacă nu chiar 25% din votul popular în alegerile europene parlamentare din luna mai… iar aceasta e o veste bună!

De ce este o veste bună? Obiectivul global al Europei este, de multă vreme, „mai multă Europă”, nu „o Europă mai bună”. După luna mai, noua comisie va fi gazda diferitelor platforme populiste și a vocilor a căror obiectiv este o Europă mai minimală, iar acest lucru se va întâmpla alături de o Bancă Centrală Europeană care este complet pierdută în ceea ce privește noile inițiative după un deceniu de politică a ratei zero a dobânzii și în lipsa unei creșteri în urma acestei politici.

Prezența unei contra-tendințe în sine este optimistă.

Cel mai important factor, însă, este prăbușirea creșterii germane. Vedem un risc de recesiune acolo până în T4 chiar și fără o dispută comercială cu SUA.

Germania, cu al său model (foarte de succes) „industria 3.0”, este lăsată în urmă. Investițiile insuficiente din sectorul tehnologic fac ca țara să fie nepregătită pe măsură ce „industria 4.0” este la orizont, iar clasamentul vitezei internetului (29 din 32 de țări monitorizate de OCDE) este doar unul dintre numeroasele simptome. Germania trebuie să ajungă la zi în ceea ce privește digitalizarea, programele pentru femeile care lucrează, aeroporturi noi și o mai mare alocare de fonduri în infrastructură în general.

Decăderea Germaniei va redeschide „linia fierbinte” franco-germană și va transforma, de asemenea, chestiunea datoriei într-o chestiune pan-europeană, iar nu una a Germaniei versus statele PIIGS, sau a austerității versus consumul liber.

Germania a devenit prea mulțumită de sine și la fel s-a întâmplat la nivelul UE. Acum, noua realitate determină Berlinul să extindă cheltuielile în beneficiul restului Europei. În general, va fi găsită o nouă bază comună dintr-o Europă mai fragmentată.

Investitorii care sunt de multă vreme convinși de discuțiile despre țările într-o eternă dificultate economică ar fi imprudenți să excludă de aici Europa. Este, în cele din urmă, poziționată perfect pentru a beneficia de automatizare, IA și o piață de capital care este ieftină după orice standard (și datorită exact acestui discurs).

În T2, zgomotul de fond va crește; discursul „eternei probleme economice” se va răspândi în cele patru zări, iar EUR, condus de BCE, va testa probabil 1.05, dacă nu chiar 1.03 față de dolar. Cu toate acestea, în următoarele 12 luni va fi ca și cum ne-a întors în anul 2000.

La începutul anilor 2000, mi-am notat următoarele: „dacă EURUSD se tranzacționează în scădere către 0,90, cumpără, cumpără, cumpără”. Acum scot din nou carnețelul galben: dacă EUR se tranzacționează sub 1,03, cumpărați atât EUR, cât și indicele Stoxx 600, pentru că, deși Europa o fi având probleme, are încă cea mai importantă componentă a productivității: cel mai bun sistem de educație din lume.

Să sperăm că se va dovedi că am dreptate.