Tehnologie şi ştiinţă - Scris de , Thursday, 21 October 2010 13:14 - 0 comentarii

Twitterul, analist economic!

Twitter poate prezice, cu o probabilitate de 90 la sută şi cu câteva zile în avans, evoluţia Dow Jones, principalul indice al Bursei din New York. Nu e o glumă. Este, potrivit cotidianului francez Le Monde, concluzia la care a ajuns o echipă de cercetători ai facultăţii de Informatică din cadrul universităţii Indiana-Bloomington.

Cercetătorii americani au analizat peste 9,8 milioane de mesaje postate pe site-ul de micro-blog-uri timp de 10 luni în 2008 de 2,7 milioane de utilizatori şi au măsurat “sentimentul colectiv” al momentului. Pe care l-au comparat cu valorile de închidere ale Bursei din New York şi au descoperit o corelare între valoarea indicelui Dow Jones Industrial Average şi umoarea publică.

În paranteză fie spus, există studii care au stabilit deja existenţa unei legături între fluxurile de pe Twitter şi succesul sau eşecul comercial al unor filme. Revenind la Twitter, cercetătorii au folosit, penntru analiza mesajelor, două unelte de măsurare a opiniei, OpinionFinder şi serviciul Profile of Mood States al Google: primul distinge mesajele pozitive de cele negative, iar al doilea le clasează drept calme, vii, sigure de sine, vitale, amabile sau fericite.

Indicatorul “calm” pare să prezică cu o probabilitate de aproape 90 la sută direcţia pe care o va lua Dow Jones, spre plus sau spre minus, afirmă şeful echipei de cercetători. El a explicat că “sentimentul, starea”, pe care o exprimă milioanele de oameni, zilnic, pe Twitter, fluctuează. Aceste fluctuaţii, cel puţin unul dintre indicatorii urmăriţi de echipă, şi anume calmul, în opoziţie cu nervozitatea, este corelat cu valorile de închidere ale Dow Jones.

Surpinzător, spune cercetătorul, pentru că normal ar fi ca sentimentul să fie o reacţie la evoluţia indicelui: mulţumire când urcă, tristeţe când coboară. Dar nu, spun cercetătorii: sentimentul, starea precedă cu trei-patru zile creşterile sau scăderile de pe Wall Street.



Comentariile sunt inchise.

Ultima oră - Apr 25, 2024 11:16 - 0 comentarii

Portofoliul dumneavoastră de investiții poate face față noilor provocări geopolitice?

Mai multe în secţiunea Ultima oră


Auto - Jul 4, 2024 11:12 - 0 comentarii

Surpriză în clasamentul celor mai vândute mașini electrice online în România!

Mai multe în secţiunea Auto


Sănătate - Mar 1, 2024 9:30 - 0 comentarii

5 greșeli pe care le fac pacienții atunci când își aleg un spital în străinătate

Mai multe în secţiunea Sănătate