Sănătate - Scris de Newzilla, Tuesday, 12 October 2010 9:58 - 0 comentarii
Trageţi de fiare române Carpaţii!
Aproape un milion de români merg regulat la sălile de fitness şi plătesc între 25 şi 500 de euro pe abonamentele lunare, scrie Ziarul Financiar. În România sunt aproximativ 500 de săli de fitness, iar Capitala concentrează 20-25% dintre ele. Bucureştiul a atras cea mai mare parte a investiţiilor fiindcă proprietarii unei astfel de afaceri pot cere un preţ mai mare cu până la 50% pentru un abonament, deşi costurile pentru construcţia sălii sunt aceleaşi peste tot.
“Nu exisa oraş cu peste 40.000 de locuitori (în România, n.r.) în care să nu fie măcar o sală de fitness. Provincia este, însă, în urmă cu 5-8 ani faţă de Bucureşti, că dezvoltare a acestei pieţe”, spune Cezar Gregoriev, fondatorul Swedish Business Club, companie specializată în consultanţă pentru deschiderea unei săli de fitness şi în vânzări de echipamente de fitness.
Conform lui Gregoriev, o sală de fitness devine profitabilă când are suprafaţa totală de minimum 250-300 de metri pătraţi, din care 200 operaţionali. Echipamentele şi amenajarea spaţiului pentru o astfel de sală costă în jur de 120-150.000 de euro, investiţie care se amortizează în aproximativ 2 ani şi jumătate.
- Cum au modelat alegerile din SUA performanța pieței în istoria modernă
- Cum să acționezi în condiții dificile de piață: sfaturi de la Saxo Bank
- Furtuna perfectă lovește piața: ce urmează
- Surpriză în clasamentul celor mai vândute mașini electrice online în România!
- Impactul TollRO asupra companiilor de logistică: o analiză Eurowag
- Eurowag lansează o rețea selectivă: „Eurowag Prime Network”, 70 de stații de alimentare cu carburanți situate pe coridoarele centrale de transport din Europa
- Portofoliul dumneavoastră de investiții poate face față noilor provocări geopolitice?
- Perspectiva Saxo pentru T2 „2024: Anul irosit”
- Taxa europeană, deja în Slovacia
- Femeile și investițiile: avem nevoie de o demistificare, pentru șanse mai mari pentru femei
- Saxo Bank anunță rezultatele pe 2023
Social - Oct 21, 2010 13:21 - 0 comentarii
Companiile caută angajaţi cu studii superioare şi vorbitori de limbi străine
Mai multe în secţiunea Social
- Studenţii la medicină: România, au revoir!
- Cora face angajări!
- Sindicaliștii pichetează Guvernul și Ministerul Economiei
- Posibilă grevă la metrou
- Profesorii pleacă de la ore şi cer demisia lui Funeriu
Auto - Jul 4, 2024 11:12 - 0 comentarii
Surpriză în clasamentul celor mai vândute mașini electrice online în România!
Mai multe în secţiunea Auto
- Impactul TollRO asupra companiilor de logistică: o analiză Eurowag
- Eurowag lansează o rețea selectivă: „Eurowag Prime Network”, 70 de stații de alimentare cu carburanți situate pe coridoarele centrale de transport din Europa
- Taxa europeană, deja în Slovacia
- Carburantul HVO100: pentru prima dată la stațiile de alimentare Eurowag!
- Rambursările de TVA și accize ajută transportatorii să economisească bani. Eurowag oferă mai multe scheme de prefinanțare
Politic - Nov 21, 2017 11:18 - 0 comentarii
Cele trei opțiuni ale Angelei Merkel
Mai multe în secţiunea Politic
- Dosarul rromilor, închis la Paris
- Era să trăim bine, dar și-au dat seama!
- Preşedintele Ungariei: România răspunde criteriilor de aderare la Schengen
- Zis și făcut: opoziția depune moțiunea
- Diaconescu e candidatul UNPR la preşedinţie