Economic - Scris de Newzilla, Monday, 3 September 2018 17:40 - 0 comentarii
Analiza mărfuri: războiul comercial duce din nou mărfurile în declin
de Ole Hansen, director strategie mărfuri / Saxo Bank
Sectorul mărfurilor a înregistrat a treia lună consecutivă de pierderi în august, din cauza războiului comercial și a problemelor din țările emergente. Țițeiul a crescut, pe de altă parte, datorită semnelor că producția din Iran a început să scadă, ca răspuns la sancțiunile americane. Aceste evoluții, cu suișuri și coborâșuri, pot fi legate în mod direct de deciziile luate în ultimele luni de administrația SUA și Rezerva Federală.
O economie americană puternică a crescut șansele ca Fed să înăsprească politicile fiscale, ceea ce a generat o anumită presiune pe țările emergente care se luptă cu un nivel crescut al datoriei lor externe, în dolari. Avem, apoi, războiul în derulare între China și SUA, despre care președintele Trump a spus că s-ar putea să escaladeze în septembrie, pentru că are în vedere impunerea de tarife adiționale la bunuri chinezești în valoare de 200 de miliarde de dolari. Prin urmare, piața se îngrijorează referitor la creșterea globală și, odată cu asta, la cererea de mărfuri cheie în 2019.
Asta e o sursă semnificativă de griji pentru China, o țară dominantă când vine vorba de cererea de metale industriale. Ca răspuns la tarifele americane, Beijingul a permis monedei chinezești să scadă, adăugând presiuni suplimentare pe prețurile mărfurilor, în special pe aur și cupru.
Pe piața cerealelor, sezonul problematic de recoltă din afara SUA, care a dus la creșterea prețurilor în iulie, s-a terminat în august, odată cu o recoltă mare din interiorul SUA. Acest lucru, combinat cu tarifele impuse de China pe soia provenind din SUA, a tras prețurile în jos cu 7% în decurs de o lună (august).
Luna august a fost o lună bună pentru energie, cu câteva excepții. Petrolul a recuperat după sell-ff-ul de la mijlocul lunii (august), care a fost provocat de narativul tensiunilor comerciale sino-americane.
Ne menținem opinia că țițeiul va oscila în marja $70 – $80/baril.
După atingerea unor poziții record, de aproape 1,1 miliarde de barili în martie, fondurile hedge au redus cu aproape …40% acest volum, ajungând la un minim pe ultimele 11 luni. Urmărind graficul, vedem cum piața rămâne bullish, deși cu mai puțin elan decât la începutul anului. Crescând peste pragul de $75/baril, petrolul testează acum prețul de $78.50, sau poate chiar $80/baril.
Aurul se tranzacționează din nou peste $1.200/uncia, continuând să recupereze după șocul de la mijlocul lunii august. Recuperarea nu a fost suficientă pentru a scăpa metalul prețios de cea de-a 5-a lună consecutivă de pierderi. Această slăbire în preț se datorează, în mare parte, unui dolar mai puternic. Dar avem și lipsa de dorință de diversificare a portofoliilor, deoarece acțiunile de la bursa americană cresc continuu.
Piața urmărește acum când vor începe fondurile hedge să abandoneze pozițiile lor record în futures COMEX pe aur. Până la 21 august, acumulaseră 79.000 de loturi, adică de 3,3 ori mai mult decât recordul din decembrie 2015. Totul pare să se lege de evoluția dolarului…
Aurul s-a stabilizat săptămâna trecută la peste $1200/uncia, după ce a eșuat în încercarea de a testa un nou prag de rezistență, la $1217/uncia. O încercare reușită va permite aurului să își fixeze o nouă țintă, cel mai probabil la $1235/uncia; atunci vom vedea și o reducere în pozițiile deținute mult mai agresivă.
- Cum au modelat alegerile din SUA performanța pieței în istoria modernă
- Cum să acționezi în condiții dificile de piață: sfaturi de la Saxo Bank
- Furtuna perfectă lovește piața: ce urmează
- Surpriză în clasamentul celor mai vândute mașini electrice online în România!
- Impactul TollRO asupra companiilor de logistică: o analiză Eurowag
- Eurowag lansează o rețea selectivă: „Eurowag Prime Network”, 70 de stații de alimentare cu carburanți situate pe coridoarele centrale de transport din Europa
- Portofoliul dumneavoastră de investiții poate face față noilor provocări geopolitice?
- Perspectiva Saxo pentru T2 „2024: Anul irosit”
- Taxa europeană, deja în Slovacia
- Femeile și investițiile: avem nevoie de o demistificare, pentru șanse mai mari pentru femei
- Saxo Bank anunță rezultatele pe 2023
Auto - Jul 4, 2024 11:12 - 0 comentarii
Surpriză în clasamentul celor mai vândute mașini electrice online în România!
Mai multe în secţiunea Auto
- Impactul TollRO asupra companiilor de logistică: o analiză Eurowag
- Eurowag lansează o rețea selectivă: „Eurowag Prime Network”, 70 de stații de alimentare cu carburanți situate pe coridoarele centrale de transport din Europa
- Taxa europeană, deja în Slovacia
- Carburantul HVO100: pentru prima dată la stațiile de alimentare Eurowag!
- Rambursările de TVA și accize ajută transportatorii să economisească bani. Eurowag oferă mai multe scheme de prefinanțare
Sport - Oct 21, 2010 8:59 - 0 comentarii
Rezultatele UEFA Champions League
Mai multe în secţiunea Sport
- România, locul 4 la C.M. de gimnastică feminină
- Mircea Lucescu în topul celor mai buni atrenori din ultimii 10 ani
- CFR Cluj s-a învins singură!
- Bayern Munchen – CFR Cluj, în Liga Campionilor
- Ion Crăciunescu, printre cei mai buni arbitri din ultimii 25 de ani
Utilitar - Aug 1, 2022 9:15 - 0 comentarii
Eurowag lansează soluția mobilă EW Pay
Mai multe în secţiunea Utilitar
- Prețurile mașinilor second hand încep să se „răcească”
- Analiza Carvago pentru piața mașinilor rulate – trimestrul al II-lea 2022
- Trenuri blocate pe Valea Prahovei!
- Metrou până în Voluntari
- Protest al instructorilor auto în Capitală