Ultima oră - Scris de , Sunday, 19 April 2020 10:15 - 0 comentarii

ACIBADEM lucrează la 6 studii medicale pentru COVID-19, inclusiv găsirea unui vaccin și a unui tratament eficient care folosește anticorpii celor infectați și vindecați

  • “Arma care va învinge această boală este în sângele celor au făcut-o și s-au recuperat”, afirmă Prof. Dr. Ercument Ovali, renumit expert în hematologie

Într-un moment în care toate speranțele omenirii se îndreaptă către oamenii de știință, grupul de servicii medicale ACIBADEM din Turcia anunță că a demarat, împreună cu Universitatea de medicină ACIBADEM, 6 studii privind coronavirusul. Ministerul Sănătății din Turcia, Consiliul de cercetare științifică și tehnologică din Turcia, precum și Institutul de Sănătate au fost informate despre aceste cercetări și așteaptă cu interes rezultatele.

Se depun eforturi uriașe din partea cercetătorilor din întreaga lume în lupta împotriva coronavirusului. Variantele de vaccin și opțiuni eficiente de tratament sunt încă în dezvoltare pentru a elimina noul coronavirus care dă peste cap viețile a miliarde de oameni, amenințându-le chiar.

Profesor Doctor Ercument Ovali, renumit expert în hematologie, conduce echipele de cercetători care luptă contracronometru pentru descoperiri medicale care să aducă lumii vești bune în vreme de pandemie. Dr. Ovali crede că izolarea anticorpilor din sângele oamenilor diagnosticați cu coronavirus și vindecați poate ajuta la tratarea și protejarea altor persoane, inclusiv pacienți de la terapie intensivă.

“Ceea ce va învinge această boală este în sângele oamenilor care au au făcut-o și s-au recuperat. Efectele secundare ale medicamentelor antivirale sunt prea mari. Efectul secundar al unui potențial tratament pentru care vom utiliza sânge uman este incomparabil mai mic. Ministerul Sănătății ne-a aprobat studiul clinic pe care l-am demarat pentru a descoperi un tratament eficient împotriva coronavirus. Studiul pornește în aprilie și în cadrul lui vom folosi sânge prelevat de la pacienți cu COVID-19 care s-au recuperat. Astfel, prima plasmă imunitară specifică COVID-19 începe să fie utilizată în cadrul unui studiu clinic pentru tratarea a 12 pacienți”, explică Dr. Ovali.

Recunoscut la nivel mondial pentru activitatea lui în domeniul celulelor stem și pielii artificiale,  Profesorul Ovali a povestit cum tinerii medici ACIBADEM nu au ezitat nicio clipă să se înroleze în aceste cercetări. Motiv pentru care își numește echipa “Cei 28 de tineri eroi turci”.

“4 dintre cele 6 proiecte medicale ale noastre sunt legate de descoperirea unui tratament. Am redus numărul personalului astfel încât să nu riscăm în laboratoare aglomerate. Unul dintre medicii pe care îi anunțasem că nu va participa ca să fie protejat m-a sunat cu o zi înainte și mi-a spus: “Domnule Profesor, mă doare sufletul, chiar vom sta acasă fără să ajutăm? Dacă vom muri, să murim ca bărbații”, mi-a spus. Ce vrei să faci? Vei lucra de un milion de ori un virus de care fuge toată lumea, va fi la doar 15 centimetri distanță de tine, ați putea plăti cu vietile voastre”, am spus. “Vreau să fiu acolo”, mi-a răspuns. Și a venit. Există o mulțime de echipe ca noi în Turcia, în întreaga lume. Noi suntem una dintre ele”, declară Profesorul Ovali.

Gamaglobulina specifică virusului, blocantul Interleukin-6, limfocitul T specific virusului, celulele imunitare specifice virusului și tratamentul cu celule stem mezenchimale în leziuni pulmonare severe sunt printre subiectele cercetărilor metodelor terapeutice care se desfășoară acum în cadrul ACIBADEM.

Proiectele de cercetare începute de la ACIBADEM Healthcare Group includ dezvoltarea unui vaccin, care poate crea imunitate împotriva virusului la persoanele sănătoase înainte de a fi infectate și care ar fi metoda de protecție principală.

Experții speră să încheie cercetările cât mai curând și să prezinte lumii rezultatele care să fie de folos în lupta mondială împotriva Covid-19.

Acibadem Health Group este cel mai apreciat furnizor de servicii medicale private în Turcia încă din 1991 și face parte dintr-o rețeaua mondială International Healthcare Holdings, al doilea lanț de servicii medicale din lume. Mii de români merg an de an la spitalele Acibadem, în special în centrele oncologice, cardiologice, de fertilitate, de medicină sportivă și de transplant. 



Comentariile sunt inchise.

Utilitar - Aug 1, 2022 9:15 - 0 comentarii

Eurowag lansează soluția mobilă EW Pay

Mai multe în secţiunea Utilitar


Social - Oct 21, 2010 13:21 - 0 comentarii

Companiile caută angajaţi cu studii superioare şi vorbitori de limbi străine

Mai multe în secţiunea Social


Economic - Oct 10, 2024 10:27 - 0 comentarii

Cum au modelat alegerile din SUA performanța pieței în istoria modernă

Mai multe în secţiunea Economic