Sănătate - Scris de , Thursday, 4 February 2021 11:03 - 0 comentarii

Sculptorul clujean Erno Bartha, diagnosticat cu un cancer agresiv, a fost operat cu succes la ACIBADEM

„O experiență fantastică, nici nu m-aș fi gândit că există așa ceva într-un spital” – declară artistul clujean Erno Bartha despre experiența avută în spitalul ACIBADEM Maslak din Istanbul. Artistul – care are un parc de sculpturi lângă Cluj – a primit în luna decembrie 2020 vestea că suferă de un cancer agresiv și are nevoie urgentă de operație. Mobilizarea prietenilor, cunoscuților și celor care îi iubesc arta a fost emoționantă.

„Cum sunt un artist care nu strânge bani ci investește în artă și în parcul lui de sculpturi, această situație medicală m-a prins nepregătit. Dar am primit ajutor din jurul meu. A fost o minune, toată lumea s-a gândit la mine și m-a ajutat – cu vorbe, material, tot Universul”, mărturisește Erno Bartha.

Artistul a ales ACIBADEM după ce s-a informat despre cele mai bune opțiuni de tratament pentru diagnosticul său.

„Am primit recomandări de specialiști la Bordeaux în Franța sau în Germania la Leipzig, iar la un moment dat o cunoștință mi-a vorbit foarte frumos despre ACIBADEM. De acolo lucrurile s-au dus spre Istanbul, deși am găsit și un alt guru în acest diagnostic, un profesor francez, dar prin simțuri am ales ACIBADEM și Prof. Dr. Ali Riza Kural”, povestește sculptorul.  

Erno Bartha a fost impresionat de experiența medicală trăită la ACIBADEM. În plină pandemie, dar în deplină siguranță.

„Oameni foarte simpatici, oameni care te ajută. E o experiență fantastică, nici nu m-aș fi gândit că există așa ceva într-un spital. Nu mai vorbesc despre profesor și cei care s-au ocupat de mine… Totul era calculat foarte, foarte precis, concurează cu nemții!”, este de părere artistul din Cluj.

Cazul său a fost în grija Profesorului Ali Riza Kural, un nume de referință în urologie, expert în chirurgie robotică. Iată o scurtă descriere a carierei sale, făcută chiar de el.

„Am construit primul program de chirurgie robotică urologică în Turcia, acum 15 ani, care a fost primul și din Europa de est și Orientul Mijlociu. Am tratat cu succes, până acum, peste 2500 de cazuri, majoritatea cancer de prostată și cancer renal la care am utilizat chirurgia robotică. Am fost membru în boardul Societății Europene de Chirurgie Urologică Robotică și am fost președintele Societății Internaționale de Endo-Urologie. Acum, sunt în spitalul Maslak ACIBADEM – unde avem o echipă foarte bună cu care realizăm lucruri extraordinare pentru pacienții noștri”, precizează Profesorul Kural.

Operația prin care a trecut Erno Bartha a fost o reușită.

„Cazul artistului român era un cancer de prostată local avansat, ceea ce înseamnă că tumora era în afara prostatei și exista și o extindere limfatică a cancerului. Am aplicat chirurgia robotică – am înlăturat tot țesutul care putea prezenta țesut canceros din zona pelvică. Operația a decurs foarte bine, pacientul putea deja să meargă chiar în aceeași seară. În două zile, pacientul a fost externat. Pentru pacienți de genul acesta s-ar putea să existe tratament suplimentar, de exemplu radioterapie în zona pelvică; uneori, tratament hormonal. Așadar, cancerul de prostată este o boală care astăzi poate fi tratată dacă nu e foarte metastazat – adică dacă nu e metastază osoasă sau a altui organ, putem vindeca pacientul. Acești pacienți pot trăi peste 15 ani după operație”, explică Prof. Dr. Ali Riza Kural.

Operațiile de cancer de prostată au fost întrerupte la ACIBADEM pentru scurtă vreme în primăvara lui 2020 până ce lumea medicală a înțeles mai multe despre noul coronavirus. Intervențiile chirurgicale au fost apoi reluate în deplină siguranță, fiecare pacient trecând printr-un test Covid sau chiar o radiografie pulmonară pentru a exclude orice risc pentru bolnav sau echipa medicală. Din mai 2020 aceste operații s-au desfășurat fără niciun fel de problemă legată de coronavirus.



Comentariile sunt inchise.

Travel - Oct 19, 2010 15:50 - 0 comentarii

Low, low, low-cost…

Mai multe în secţiunea Travel


Tehnologie şi ştiinţă - May 31, 2022 10:56 - 0 comentarii

Vânzătorii de mașini second hand promit frecvent echipamente și dotări pe care mașinile nu le au. Iată cele mai întâlnite exemple

Mai multe în secţiunea Tehnologie şi ştiinţă


Timp liber - Jun 17, 2022 10:37 - 0 comentarii

5 mașini de familie sub 20.000 de euro – ignorate pe nedrept!

Mai multe în secţiunea Timp liber