Utilitar - Scris de Newzilla, Monday, 11 October 2010 15:00 - 0 comentarii
Peleş şi Pelişor, închise din 18 octombrie
Turiştilor care şi-au planificat o vizită la Muzeele Peleş şi Pelişor în următoarea perioadă ar trebui să găsească alte destinaţii. Pelişorul va fi închis pentru curăţenie începând cu 18 octombrie şi până la 31 octombrie, iar Peleşul pe tot parcursul lunii noiembrie, anunţă conducerea celor două muzee.
În fiecare an, în această perioadă se curăţă plafoanele încăperilor, candelabrele, tapiseriile, covoarele şi parchetele şi se fac lucrări de întreţinere care nu pot fi realizate în cadrul curăţeniei săptămânale care se desfăşoară în acest muzeu.
În perioada ianuarie-august 2010, Muzeul Naţional Peleş a fost vizitat de circa 155.000 de persoane, faţă de aproape 222.000 în aceeaşi periaodă de anul trecut. Castelul Peleş a încasat aproape 2,5 milioane de lei (595.000 euro) din vânzarea de bilete în primele opt luni ale anului, în creştere cu doar 3% faţă de perioada similară a anului trecut, potrivit reprezentanţilor castelelor.
- Cum au modelat alegerile din SUA performanța pieței în istoria modernă
- Cum să acționezi în condiții dificile de piață: sfaturi de la Saxo Bank
- Furtuna perfectă lovește piața: ce urmează
- Surpriză în clasamentul celor mai vândute mașini electrice online în România!
- Impactul TollRO asupra companiilor de logistică: o analiză Eurowag
- Eurowag lansează o rețea selectivă: „Eurowag Prime Network”, 70 de stații de alimentare cu carburanți situate pe coridoarele centrale de transport din Europa
- Portofoliul dumneavoastră de investiții poate face față noilor provocări geopolitice?
- Perspectiva Saxo pentru T2 „2024: Anul irosit”
- Taxa europeană, deja în Slovacia
- Femeile și investițiile: avem nevoie de o demistificare, pentru șanse mai mari pentru femei
- Saxo Bank anunță rezultatele pe 2023
Ultima oră - Apr 25, 2024 11:16 - 0 comentarii
Portofoliul dumneavoastră de investiții poate face față noilor provocări geopolitice?
Mai multe în secţiunea Ultima oră
- Unitatea de bord a Eurowag oferă acum servicii europene de taxare electronică în Spania și Portugalia
- Un nou jucător pe piață: Cebia verifică istoricul mașinilor rulate
- Redeschiderea economiilor și China aduc moderația în tranzacționarea acțiunilor din industria de gaming
- Povestea unui miracol în vremea pandemiei, la ACIBADEM
- ACIBADEM lucrează la 6 studii medicale pentru COVID-19, inclusiv găsirea unui vaccin și a unui tratament eficient care folosește anticorpii celor infectați și vindecați
Sănătate - Mar 1, 2024 9:30 - 0 comentarii
5 greșeli pe care le fac pacienții atunci când își aleg un spital în străinătate
Mai multe în secţiunea Sănătate
- Expert de renume în oftalmologia pediatrică: de ce controlul vederii este esențial în primul an de viață și cum au crescut cazurile de strabism ce necesită operație, la copii, din cauza expunerii la ecrane
- Prof. Dr. Harzem Ozger: cum tratează în cadrul ACIBADEM tumorile osoase și de țesuturi moi
- O operație demnă de istoria medicinei salvează un băiețel cu o tumoră gigant la ACIBADEM
- Acibadem examinează și tratează tumorile cu o nouă radioterapie ghidată prin RMN
- Ce soluții există pentru cancerul de prostată descoperit în stadiu avansat
Timp liber - Jun 17, 2022 10:37 - 0 comentarii
5 mașini de familie sub 20.000 de euro – ignorate pe nedrept!
Mai multe în secţiunea Timp liber
- Jean-Christophe Rufin, dublu câștigător al Premiului Goncourt, vine în România!
- Dragostea, în… campanie! Un tânăr din Orientul Mijlociu își caută jumătatea în România printr-o campanie inedită de PR
- Fiica lui Sting, la Bucureşti
- Festival online de film cu acces gratuit
- Benzi desenate la Bucureşti