Internaţional - Scris de Newzilla, Thursday, 14 October 2010 13:05 - 0 comentarii
Orban, haiducul
“Ani de zile am cerut din ce în ce mai mult celor care nu fac profituri. Acum este cazul ca aceia care fac profit sa dea mai mult”. Este declaraţia cu care premierul Victor Orban şi-a prefaţat discursul în care a anunţat introducerea unei aşa-numite “taxe de criză”, care se va aplica în telecomunicaţii, în sectorul energiei, dar şi lanţurilor mari de magazine.
Taxa va fi introdusă anul acesta şi va fi pastrată până în 2012. Iată, guvernul ungar ia de la marile firme, cu profituri considerabile, pentru a nu fi nevoit să pună poveri în plus pe umerii cetăţenilor. Sună populist, dar aşa înţeleg Victor Orban şi echipa lui să finanţeze deficitul şi să-l aducă la limita impusă de Uniunea Europeană: de la 3,8% anul acesta sub 3% in 2011.
Orban pariază pe segmentul veniturilor la buget şi nu pe latura cheltuielilor, remarcă un analist de la grupul financiar Nomura: nu este o politică fiscală credibilă, ci este împotriva creşterii economice, spune el. Şi adaugă: îi va permite însă, cel mai probabil, să-şi atingă ţintele de deficit. Să vedem acum cât va strânge guvernul de la Budapesta din taxarea telecomunicaţiile, energiei şi comerţulului, trei sectoare, se ştie, foarte profitabile. De la telecomunicaţii se contează pe 223 de milioane de euro pe an, din sectorul energetic pe 256 de milioane de euro, iar din retail pe 110 milioane de euro pe an.
Cei mai mulţi bani – 110 milioane de euro pe lună şi peste 1,3 miliarde pe an – vor veni însă din sistarea contribuţiilor sociale către administratorii de pensii private. Căci şi această măsură figurează în planul guvernului Orban. Să ne amintim: Ungaria a anunţat şi o taxă asupra băncilor, care a generat controverse în mediul de afaceri.
Surse citate de presa locală susţin că mai multe bănci mari se gândesc să părăsească ţara.
sursa foto: Mediafax Foto
- Cum au modelat alegerile din SUA performanța pieței în istoria modernă
- Cum să acționezi în condiții dificile de piață: sfaturi de la Saxo Bank
- Furtuna perfectă lovește piața: ce urmează
- Surpriză în clasamentul celor mai vândute mașini electrice online în România!
- Impactul TollRO asupra companiilor de logistică: o analiză Eurowag
- Eurowag lansează o rețea selectivă: „Eurowag Prime Network”, 70 de stații de alimentare cu carburanți situate pe coridoarele centrale de transport din Europa
- Portofoliul dumneavoastră de investiții poate face față noilor provocări geopolitice?
- Perspectiva Saxo pentru T2 „2024: Anul irosit”
- Taxa europeană, deja în Slovacia
- Femeile și investițiile: avem nevoie de o demistificare, pentru șanse mai mari pentru femei
- Saxo Bank anunță rezultatele pe 2023
Sport - Oct 21, 2010 8:59 - 0 comentarii
Rezultatele UEFA Champions League
Mai multe în secţiunea Sport
- România, locul 4 la C.M. de gimnastică feminină
- Mircea Lucescu în topul celor mai buni atrenori din ultimii 10 ani
- CFR Cluj s-a învins singură!
- Bayern Munchen – CFR Cluj, în Liga Campionilor
- Ion Crăciunescu, printre cei mai buni arbitri din ultimii 25 de ani
Economic - Oct 10, 2024 10:27 - 0 comentarii
Cum au modelat alegerile din SUA performanța pieței în istoria modernă
Mai multe în secţiunea Economic
- Cum să acționezi în condiții dificile de piață: sfaturi de la Saxo Bank
- Furtuna perfectă lovește piața: ce urmează
- Perspectiva Saxo pentru T2 „2024: Anul irosit”
- Femeile și investițiile: avem nevoie de o demistificare, pentru șanse mai mari pentru femei
- Saxo Bank anunță rezultatele pe 2023
Ultima oră - Apr 25, 2024 11:16 - 0 comentarii
Portofoliul dumneavoastră de investiții poate face față noilor provocări geopolitice?
Mai multe în secţiunea Ultima oră
- Unitatea de bord a Eurowag oferă acum servicii europene de taxare electronică în Spania și Portugalia
- Un nou jucător pe piață: Cebia verifică istoricul mașinilor rulate
- Redeschiderea economiilor și China aduc moderația în tranzacționarea acțiunilor din industria de gaming
- Povestea unui miracol în vremea pandemiei, la ACIBADEM
- ACIBADEM lucrează la 6 studii medicale pentru COVID-19, inclusiv găsirea unui vaccin și a unui tratament eficient care folosește anticorpii celor infectați și vindecați