Economic - Scris de , Monday, 17 September 2018 11:42 - 0 comentarii

Saxo Bank urează bun-venit investitorilor strategici Geely Holding Group și Sampo plc

Saxo Bank, specialistul fintech de top, furnizor de servicii de tranzacționare multi-active și investiții, a anunțat astăzi că au fost primite toate aprobările de reglementare necesare pentru a permite  Zhejiang Geely Holding Group Co. Ltd (Geely Holding Group) din China și Sampo plc din Finlanda (Sampo) să achiziționeze acțiuni la Saxo Bank A/S.

În urma aprobării și reflectând asupra noii structuri care deține Saxo Bank, Daniel Donghui Li a fost ales președinte și au fost numiți noi membri ai consiliului de administrație în cadrul unei ședințe generale extraordinare ce a marcat încheierea cu succes a tranzacțiilor.

În octombrie 2017, acționarii Saxo Bank Group (“Saxo”) au anunțat  o ofertă primită de la Geely Financials Denmark A/S, o filială a Geely Holding Group, pentru achiziționarea pachetului majoritar al Saxo Bank. În același timp, Sampo, un grup nordic de top în furnizarea de servicii financiare, a făcut o ofertă pentru achiziționarea unui pachet de acțiuni de 19,9% la Saxo.

 

Încheierea tranzacțiilor înseamnă că TPG Capital, Lars Seier Christensen și SinarMas își vând acțiunile deținute la Saxo Bank în valoare de 29,26 la sută, 25,71 la sută și, respectiv, 9,9 la sută. Câțiva acționari minoritari au fost, de asemenea, de acord să-și vândă acțiunile către Geely Holding Group și Sampo, rezultând pachete de 52% și, respectiv, 19,9%. Cota de 25,71% din acțiunile Băncii a fondatorului și CEO-ului Kim Fournais rămâne neschimbată.

Tranzacția aduce Saxo Bank la valoarea de 1,325 miliarde de euro.

Proporțional cu prezența internațională a Saxo Bank, procesul încheierii tranzacțiilor a fost supus aprobărilor reglementatorii de la 11 autorități financiare și de concurență diferite, Geely Holding Group și Sampo primind aprobarea de a cumpăra acțiunile din partea autorității financiare daneze la începutul acestui an.

La ședința generală extraordinară din 13 septembrie 2018, acționarii Saxo Bank au convenit să schimbe compunerea Consiliului Director, iar Daniel Donghui Li, CFO-ul și vicepreședintele executiv al Geely Holding Group, a devenit președintele Saxo Bank și Henrik Normann, vicepreședinte. În urma ședinței generale, consiliul Saxo Bank este format din:

  • Daniel Donghui Li, Președinte
  • Henrik Normann, Vicepreședinte
  • Ian Zhang, membru Consiliu
  • Preben Damgaard, membru Consiliu
  • Patrick Lapveteläinen, membru Consiliu

CEO-ul și fondatorul Kim Fournais a spus:

“Astăzi suntem mândri să le urăm bun-venit celor de la Geely și Sampo în calitate de acționari. Este un moment important pentru Saxo Bank și pentru mine personal, ca CEO, fondator și acționar. Rezultatele obținute atât de Geely, cât și de Sampo până acum sunt de neegalat și am încredere că noua structură de conducere ne va oferi baza adecvată pentru o creștere pe termen lung. Având Geely ca acționar, vom beneficia de o poziție puternică în piețele de creștere din regiunea asiatică, având în centru întreaga zonă a Chinei. În același timp, Sampo, în calitate de investitor nordic de top cu valoare garantată, ne consolidează și mai mult baza nordică.”

Daniel Donghui Li, CFO și vicepreședinte executiv al Geely Holding Group și Președinte al Consiliului de administrație al Saxo Bank, a spus:

“Credem că tehnologiile și produsele Saxo Bank pot fi extinse cu eficiență în toată Asia, unde sperăm să ne dezvoltăm pe baza reputației sale solide în finanțele globale și tehnologia de reglementare. Ne așteptăm ca acest lucru să genereze sinergii în dezvoltarea serviciilor financiare în piața chineză.”

Kari Stadigh, CEO și președinte al Sampo Group, a adăugat:

“Saxo Bank este una dintre cele mai interesante companii din sectorul nordic fintech. Platformele de investiții și tranzacționare unice și extrem de avansate al Saxo Bank sunt, în viziunea noastră, cele mai bune de pe piață și au un mare potențial la nivel global. Suntem bucuroși să fim parte a acestei povești de succes.”

La momentul oportun, Saxo Bank și noii săi acționari vor anunța posibile noi arii de cooperare și parteneriat pentru a permite companiei să capitalizeze pe deplin capacitățile sale tehnologice financiare în toată lumea.



Comentariile sunt inchise.

Ultima oră - Aug 15, 2021 23:17 - 0 comentarii

Redeschiderea economiilor și China aduc moderația în tranzacționarea acțiunilor din industria de gaming

Mai multe în secţiunea Ultima oră


Sănătate - Oct 22, 2021 10:43 - 0 comentarii

Chirurgia modernă pentru cancerele ginecologice: incizii invizibile, recuperare rapidă, riscuri reduse

Mai multe în secţiunea Sănătate


Timp liber - Jun 7, 2019 12:26 - 0 comentarii

Jean-Christophe Rufin, dublu câștigător al Premiului Goncourt, vine în România!

Mai multe în secţiunea Timp liber