de Christopher Dembik

Director analiză macro, Saxo Bank

Președintele francez Emmanuel Macron și cancelarul german Angela Merkel au propus o emisiune comună de titluri de creanțe de către UE pentru finanțarea pachetului european de redresare. Această inițiativă îndrăzneață, caracterizată de mulți comentatori ca fiind un moment Hamilton, a fost repede susținută de CE, BCE și Spania, însă mai e cale lungă până la a-i convinge pe nordici.

Înaintea ședinței UE programată pentru 27 mai, cuplul franco-german a dat publicității planul său post-covid (de accesat aici) care include printre principalele propuneri o cheltuială din bugetul UE în valoare de 500 de miliarde de euro, finanțată de ceea ce este efectiv emisiunea federală integrată în CFM (pentru perioada 2021-27), o nouă strategie de sănătate a UE bazată pe cercetare și dezvoltare și acțiuni comune, accelerarea Pactului verde al UE prin aprofundarea sistemului de comercializare a certificatelor de emisii (ex. preț minim pentru CO2 și stimulente mai mari de investiții pentru sectorul privat în decarbonizare) și un apel ferm în favoarea suveranității economiei, ceea ce sugerează, în special, implementarea unei noi strategii industriale și consolidarea pieței unice.

Principalele caracteristici ale propunerii franco-germane pentru fondul de redresare UE:

• Fondul de 500 de miliarde de euro nu se va baza pe împrumuturi, ci va fi o cheltuială directă, așa încât fondurile nu sunt considerate ca fiind o datorie a statului membru – aceasta fiind una dintre precondițiile stipulate de Italia în ultimele săptămâni.
• Fondurile vor fi împrumutate de CE, probabil în baza Articolului 12 din TFUE și va fi integrat în CFM pentru perioada 2021-27. Articolul 122 TFUE prevede că:

“În cazul în care un stat membru se confruntă cu dificultăți sau este serios amenințat de dificultăți grave, datorită unor catastrofe naturale sau unor evenimente excepționale situate în afara controlului său, Consiliul, la propunerea Comisiei, poate acorda statului membru în cauză asistență financiară din partea Uniunii, în anumite condiții. Președintele Consiliului informează Parlamentul European cu privire la decizia adoptată”.

• Această nouă datorie UE va fi, în mod implicit, susținută de contribuțiile viitoare ale statului membru care sunt calculate pe baza venitului brut național. Ar fi stabilite garanții în bugetul UE pentru a asigura faptul că toate statele membre, inclusiv cele care primesc fondurile, se angajează la rambursarea serviciului datoriei.
• În această etapă, detaliile despre alocarea cheltuielilor pentru diferitele țări, regiuni și sectoare sunt încă neclare, dar ideea principală ar fi că cele mai afectate vor fi cele care vor beneficia cel mai mult de acest mecanism de susținere.
• Această nouă datorie, precum toate titlurile emise de UE, poate fi achiziționată de BCE în temeiul PSPP și PEPP.

Dacă ar fi susținută de alte țări, această inițiativă va fi o completare binevenită la pachetul deja existent care constă din:

• Activarea liniei de credit ESM care include o condiționalitate fără caracter normativ (fără supraveghere consolidată și fără condiționalitate macro). Scadența medie maximă a împrumuturilor ESM se află la 10 ani, iar marja pentru rata de finanțare încasată de ESM pentru a acoperi costurile ESM se află la 0,1%.
• Finanțarea suplimentară a afacerilor prin împrumuturi BEI de până la 200 de miliarde de euro.
• Schema Comisiei pentru reasigurarea șomajului (SURE), de până la 100 de miliarde de euro.

Comentariu: Aceasta nu este prima dată când UE plănuiește o emisiune comună de titluri de creanțe. În trecut, UE a emis titluri de creanțe pentru asistență macro-financiară sau ca susținere pentru echilibrarea plăților, dar cu sume mult mai mici. Cele două diferențe mari de această dată sunt sumele mari puse în joc (500 de miliarde de euro) și voința politică ce determină această inițiativă ce are potențialul de a deschide calea către o mai mare integrare fiscală și către transferuri de solidaritate mai permanente între nord și sud pe termen foarte lung. Ne putem chiar imagina cum liderii politici vor apela la datoria comună UE în viitorul apropiat pentru a aborda alte probleme specifice cum ar fi schimbările climatice sau criza refugiaților. Este încă neclar dacă decizia curții germane a jucat un rol în decizia cancelarului Merkel de a merge mai departe, dar consensul franco-german este, fără tăgadă, un pas promițător.

Cu toate acestea, mai e cale lungă până când fondul de cheltuieli de 500 de miliarde de euro va deveni realitate. Principala întrebare este dacă Franța și Germania sunt pregătite să se angajeze cu totul și să convingă alte state membre, mai ales pe cele din grupul Frugals, că aceasta este decizia corectă. Este o iluzie să credem că se poate ajunge la un acord până pe 27 mai, atunci când este programată următoarea ședință UE, sau chiar la început de iunie. Regula de unanimitate, care ar fi trebuit să fie înlocuită de o regulă a majorității acum multă vreme, implică faptul că se poate ajunge la un compromis doar după negocieri intense și îndelungate, și nu putem exclude ca o minoritate de una sau două țări care blochează să pună în pericol întregul proces în ultimul moment. O negociere politică intensă va avea loc între cuplul franco-german și alte state membre în următoarele săptămâni. Identificăm două riscuri principale asociate acestui proces.

În primul rând, esența proiectului ar putea fi alterată (de exemplu, noile cheltuieli nu sunt direcționate în mod necesare către țările care au nevoie de ele cel mai mult).

În al doilea rând, Germania și Franța ar putea fi înclinate să accepte un compromis infam cu unele dintre țările estice în schimbul susținerii lor. Ne putem imagina cum Ungaria sau Polonia ar putea accepta susținerea inițiativei franco-germane doar cu condiția ca UE să se amestece mai puțin în ceea ce privește respectarea regulilor democratice din aceste două țări.

Așa cum am mai spus, inițiativa franco-germană este o veste excelentă, dar e prea devreme să ne bucurăm.