Economic - Scris de Newzilla, Monday, 19 August 2019 9:36 - 0 comentarii
Aurul e în frunte, în timp ce colapsul randamentului global al obligațiunilor continuă
Temerile legate de creșterea globală și rezervele ample ale mărfurilor cheie sunt principalii factori determinanți ai scăderii observate în acest sector până acum în acest trimestru. Metalele prețioase rămân excepția, aurul reacționând puternic la colapsul continuu al randamentelor globale ale obligațiunilor.
Războiul comercial dintre SUA și China rămâne unul dintre principalii factori determinanți ai temerilor legate de creșterea globală. Acest lucru afectează, la rândul său, perspectivele de cerere pentru mărfurile dependente de creștere, de la țiței și metale industriale, la anumite produse agricole. Drept consecință, piața a umflat prețurile, dar mai mult a vândut pe măsură ce știrile de la Washington și Beijing au alternat, în continuare, între speranță și disperare. Aceste condiții volatile de piață nu au fost ajutate de lichiditatea mai scăzută din timpul perioadei de vârf a vacanței de vară din emisfera nordică.
Tranzacționându-se într-un interval foarte limitat din 2013 încoace, aurul a depășit în sfârșit pragul de sus, iar cererea mare din partea investitorilor l-au dus deocamdată la peste 1500$/uncie pentru prima dată din aprilie 2013 încoace. Avântul puternic a fost determinat de uniformizarea în sens descrescător a randamentelor globale și de faptul că băncile centrale au revenit la relaxarea monetară. În ciuda scăderii generale a bursei, redresarea aurului a alimentat câștiguri puternice în rândul acțiunilor din exploatarea minieră a aurului. ETF-ul GDX, care urmărește principalele companii miniere de exploatare a aurului a crescut cu 37% de la începutul anului până acum și cu 13,5% doar în acest trimestru.
Scăderea randamentelor globale ale obligațiunilor a avut ca rezultat faptul că obligațiuni globale în valoare de peste 16 trilioane de dolari, în special din Europa și Japonia, au acum randament mai mic decât zero. Această evoluție ce elimină costul de oportunitate al deținerii aurului, în combinație cu îngrijorările că stocurile globale ar putea avea de suferit în contextul creșterii globale încetinite, a creat un mediu foarte prietenos de investiții pentru aur.
În această săptămână, marja randamentului pentru obligațiunile de trezorerie americane între 2 ani și 10 ani a devenit pentru scurtă vreme negativă pentru prima dată în 12 ani, generând o așa-numită curbă de randament inversată. În trecut, o asemenea evoluție a fost văzută ca fiind un precursor al recesiunii, iar piața a reacționat prin vânzarea aurului și a obligațiunilor la un preț mai mare, în timp ce acțiunile și țițeiul au fost afectate negativ.
Goana după aur din 2019 este evidentă în cererea pentru aur „pe hârtie” prin contracte futures și ETF-uri (Exchange-traded Funds – fonduri tranzacționate la bursă). Fondurile de acoperire au acumulat o expunere aproape record prin contractele futures COMEX pentru aur, în timp ce totalul deținerilor de ETF au trecut printr-o creștere constantă atingând nivelul actual de 77,5 milioane de uncii, un vârf pe șase ani. Aceste evoluții reprezintă unul dintre cei câțiva nori aflați la orizontul actual, căci cresc riscul unor inversări abrupte, cum a fost evoluția de sus în jos de 55 de dolari la aur observată luni când piețele au reacționat la știrile despre posibila calmare a războiului comercial.
Atingând 1485$/uncie, ținta menționată în perspectiva noastră pe T3, aurul a continuat să crească, următoarea țintă din perspectiva tehnică pe termen lung fiind 1587$/uncie, retrasarea de 61,8% a lichidării din perioada 2011 – 2015. În mod clar, piața are nevoie de consolidare, deci orice inversare în cazul obligațiunilor și/sau a puterii dolarului poate crește tentația de a înregistra profituri. La fel cum 1380$/uncie a reprezentat susținerea în urma depășirii din iulie, următorul nivel de susținere pe care să ne concentrăm acum este 1485$/uncie, după cum arată graficul de mai jos. O scădere sub acel nivel va indica, cel mai probabil, o perioadă de consolidare unde, dintr-o perspectivă de creștere pe termen lung, 1450$/uncie este nivelul cheie de urmărit.
Țițeiul și sectorul energetic în general au avut de furcă în acest trimestru în contextul unei perspective a cererii globale în scădere și al unei creșteri contra-sezoniere a stocurilor de țiței și benzină din SUA. Încă din noiembrie anul trecut, membrii Opec au redus producția cu peste 3 milioane de barili/zi și în prezent produc cele mai scăzute volume din ultimii cinci ani. Reducerile voluntare, cele mai mari în Arabia Saudită, și reducerile involuntare din Iran și Venezuela, datorate sancțiunilor, au contribuit, în principal, la această reducere a producției.
Cu toate acestea, la 60$/b, țițeiul Brent rămâne sub nivelurile de care au nevoie majoritatea membrilor Opec pentru a acoperi cheltuielile guvernamentale. Succesul limitat al creșterii prețurilor este datorat, deocamdată, concentrării uneori intense a pieței pe perspectiva unei cereri mai scăzute pe măsură ce războiul comercial continuă să afecteze cererea din partea celor mai mari consumatori ai lumii.
Un război comercial prelungit implică riscul determinării unei scăderi a țițeiului Brent, către 50$/b, in timp ce acțiunile orientate către o soluționare ar putea să-l redreseze cu 5-10 dolari. Aceste perspective ajută la explicarea caracterului contradictoriu al pieței actuale, umflând prețul și apoi vânzând ca reacție la știrile legate de tarifele comerciale care vin dinspre Washington și Beijing.
Riscul sezonier pentru stocuri reprezentat de furtunile, uraganele și inundațiile din SUA adaugă, cel mai probabil, încă un nivel de susținere pentru prețul petrolului în săptămânile ce vin. Aceasta doar parțial din moment ce zona de coastă a Golfului american deține cele mai mari facilități de rafinare și procesare a produselor petrochimice și a gazelor, iar exporturile zilnice de petrol și produse din țiței și gaze naturale lichide continuă să crească.
Perspectiva tehnică pentru cuprul de calitate superioară s-a îmbunătățit după ce, în ciuda principiilor fundamentale slabe din ultimele săptămâni, prețul a reușit să mențină susținerea cheie. Perspectiva pe termen scurt a fost influențată de preocupările că războiul comercial ar accelera încetinirea creșterii globale, astfel erodând cererea. Față de aceste preocupări, apar semne de încetinire a creșterii rezervelor până în 2020. O asemenea evoluție, în combinație cu creșterea cheltuielilor de infrastructură ale guvernelor și o poziție scurtă record deținută de investitorii speculativi ne fac să fim optimiști cu privire la perspectivele prețului mediu.
- Cum au modelat alegerile din SUA performanța pieței în istoria modernă
- Cum să acționezi în condiții dificile de piață: sfaturi de la Saxo Bank
- Furtuna perfectă lovește piața: ce urmează
- Surpriză în clasamentul celor mai vândute mașini electrice online în România!
- Impactul TollRO asupra companiilor de logistică: o analiză Eurowag
- Eurowag lansează o rețea selectivă: „Eurowag Prime Network”, 70 de stații de alimentare cu carburanți situate pe coridoarele centrale de transport din Europa
- Portofoliul dumneavoastră de investiții poate face față noilor provocări geopolitice?
- Perspectiva Saxo pentru T2 „2024: Anul irosit”
- Taxa europeană, deja în Slovacia
- Femeile și investițiile: avem nevoie de o demistificare, pentru șanse mai mari pentru femei
- Saxo Bank anunță rezultatele pe 2023
Social - Oct 21, 2010 13:21 - 0 comentarii
Companiile caută angajaţi cu studii superioare şi vorbitori de limbi străine
Mai multe în secţiunea Social
- Studenţii la medicină: România, au revoir!
- Cora face angajări!
- Sindicaliștii pichetează Guvernul și Ministerul Economiei
- Posibilă grevă la metrou
- Profesorii pleacă de la ore şi cer demisia lui Funeriu
Divertisment - Feb 22, 2023 11:08 - 0 comentarii
FilmBox+ lansează „canalele inteligente”!
Mai multe în secţiunea Divertisment
- „Iubirea mea a rămas la Marea Egee” – un nou serial transmis de Dizi Channel în România!
- „Domnul Mayfair” – un nou serial original FilmBox va începe pe 1 octombrie în România!
- Serviciile Film1 vor fi preluate de SPI International atât pe canalele analog, cât și în digital
- The Young Pope, pe FilmBox Premium!
- Producții europene de succes, în martie, la FilmBox
Tehnologie şi ştiinţă - May 31, 2022 10:56 - 0 comentarii
Vânzătorii de mașini second hand promit frecvent echipamente și dotări pe care mașinile nu le au. Iată cele mai întâlnite exemple
Mai multe în secţiunea Tehnologie şi ştiinţă
- „Mașinile Bitcoin”: 5 modele de mașini rulate cărora le-a crescut semnificativ prețul în ultimii ani 
- Parteneriatele și colaborarea deschid calea către experiențe mai bune ale clienților
- Rockwell Automation oferă noi instrumente pentru analiza imediată a aparaturii și pentru colaborare la nivelul platformelor de producție
- Care sunt cele mai bune practici pentru securitatea industrială?
- Rockwell Automation oferă cele mai bune practici pentru managementul riscului