Sănătate - Scris de Newzilla, Sunday, 28 March 2021 9:58 - 0 comentarii
Medicina nucleară: cum ajută într-un diagnostic de cancer și de ce se tem adesea pacienții
Medicina nucleară este un domeniu relativ nou, ale cărui tehnologii permit diagnosticarea și tratarea multor afecțiuni, prin utilizarea materialelor radioactive. Cu toate acestea, unele persoane sunt reticente din cauza cuvintelor “nuclear” și “radiație”. Însă progresele din medicina nucleară fac posibilă diagnosticarea timpurie a multor boli, ceea ce permite inițierea tratamentelor, cu eficacitate sporită.
Evaluările din domeniul medicinei nucleare sunt diferite de alte examinări radiologice prin aceea că implică utilizarea materialelor radioactive, cu ajutorul cărora medicii pot evalua funcționarea țesuturilor și organelor.
“Este o reacție naturală ca oamenii să fie alarmați atunci când se menționează cuvântul “radioactiv”. Cu toate acestea, doza de materiale radioactive pe care o folosim este extrem de scăzută. Așadar, efectele dăunătoare pe care aceste materiale le-ar putea avea asupra sănătății umane sunt considerate a fi la un grad neglijabil, aproape inexistent. Toate studiile noastre se află în limitele prevăzute de Agenția Internațională de Energie Atomică. Prin urmare, dozele radiațiilor aplicate nu se află la un nivel periculos pentru sănătatea pacienților. De exemplu, cantitatea de materiale radioactive folosită pentru scintigrafia tiroidei este egală cu cantitatea la care este expus corpul atunci când persoana călătorește cu avionul timp de două ore sau stă la plajă la mare câteva ore”, afirmă Profesorul Erkan Vardareli, specialist în medicină nucleară, șeful Departamentului de Medicină Nucleară din cadrul Facultății de Medicină a Universității Acibadem, și expert în cadrul spitalului ACIBADEM Altunizade.
Una dintre cele mai apreciate și folosite investigații din medicina nucleară este PET-CT, care combină în aceeași explorare tomografia cu emisie de pozitroni cu computer tomografia. Experții în medicină nucleară injectează pacienților substanțe marcate radioactiv, iar acestea pot oferi informații despre activitatea metabolică a tumorilor. Astfel, specialiștii pot afla informații despre stadiul multor tipuri de tumori maligne și pot evalua eficacitatea terapiilor oncologice. În cazul în care pacienții nu răspund la un anumit tratament, doctorii pot decide schimbarea terapiei.
“Pentru a evalua o tumoră prin PET-CT, folosim anumite substanțe marcate radioactiv care se injectează în corp. Folosim în special o moleculă de glucoză marcată cu fluor, F18-FDG, fluorodeoxyglucoză, care este o substanță destinată investigației oncologice. Această substanță este foarte importantă pentru noi specialiștii în medicină nucleară, pentru că ne oferă informații despre metabolismul glucozei în țesuturi. S-a constatat că țesuturile tumorale, mai ales cele maligne, sunt mai active metabolic și folosesc mai multă glucoză. Astfel, injectăm substanța FDG, așteptăm oră și apoi scanăm corpul pacientului și observăm zonele cu metabolism crescut al glucozei, care înseamnă prezența celulelor maligne”, descrie evaluarea PET-CT Profesorul Vardareli.
Scanarea PET-CT este recomandată pentru diagnosticarea și evaluarea majorității tipurilor de afecțiuni maligne, însă specialiștii o aplică mai ales pentru tumorile și metastazele de la nivelul capului și gâtului, în cancerele de plămâni, de prostată, colorectal, esofagian, de stomac, de tiroidă, de pancreas și pentru cancere localizate în sfera ginecologică.
Producerea substanțelor radiofarmaceutice se face în laboratorul propriu al spitalului ACIBADEM Altunizade, acolo unde au loc investigațiile. Marcarea radioactivă a substanțelor folosite pentru scanările de tip PET-CT este strict reglementată de Agenția Internațională pentru Energie Atomică. În plus, acestea trebuie folosite repede pentru că au un timp de înjumătățire scurt, chiar și de 2 ore. Asta înseamnă că vizualizarea tumorilor și metastazelor trebuie făcută în acest interval de timp.
“Astăzi, pe lângă FDG, putem folosi și alte substanțe, precum galiu 68 PSMA pentru cancerul de prostată sau galiu 68-DOTATATE pentru tumorile neuroendocrine. Acestea nu se pot observa cu ajutorul FDG. Galiu-68 DOTA-TATE este un agent special folosit în evaluarea tumorilor neuroendocrine care pot apărea la nivelul pancreasului, la nivel gastrointestinal. Și unele tumori care apar la copii precum neuroblastomul, retinoblastomul, blastomul neuroganglionar au afinitate pentru GA-68 DOTA-TATE, la fel și tumori cerebrale de tipul meningioamelor. În plus, anumite tumori pulmonare precum carcinomul pulmonar cu celule mici răspund la acest radiofarmaceutic”, spune expertul ACIBADEM.
Așadar, pe lângă diagnosticare, radiofarmaceuticele au aplicații și în tratamentele diverselor tipuri de tumori.
“La ora aceasta, cu ajutorul lutețiului-177, putem trata afecțiuni precum carcinomul de prostată sau tumorile neuroendocrine. De asemenea, putem trata anumite leziuni metastatice osoase, leziuni metastatice osoase dureroase și anumite leziuni în artrită. Dar cea mai frecventă utilizare este în carcinomul de prostată, a leziunilor metastatice de prostată, după intervenția chirurgicală și aplicarea tratamentelor hormonale și chimioterapice. De asemenea, cu ajutorul lutețiului-177, putem oferi terapii și pentru metastazele ganglionare, în terapii paliative, pentru a ușura durerea”, completează specialistul.
O altă investigație de medicină nucleară este densitometria care se folosește pentru măsurarea densității minerale a oaselor. În cazurile în care există pierderi de minerale din oase, această analiză poate identifica riscul de fractură osoasă și poate evalua reacția pacientului la tratamente.
Scintigrafia este termenul general folosit pentru procedurile de imagistică efectuate prin folosirea materialelor radioactive și a camerelor gamma. Scintigrafia este aplicată în identificarea problemelor glandei tiroide, a ficatului, splinei, stomacului, intestinelor, rinichilor, vezicii biliare, inimii, plămânilor, vaselor de sânge și oaselor.
Despre Acibadem
Acibadem Hospitals Group este cel mai apreciat furnizor de servicii medicale private în Turcia încă din 1991 și face parte dintr-o rețeaua mondială International Healthcare Holdings, al doilea lanț de servicii medicale din lume. Acibadem furnizează servicii comprehensive de diagnostic și tratament angajând profesioniști din domeniul sănătății de cel mai înalt calibru, folosind tehnologie medicală de ultimă oră și funcționând la standarde medicale acreditate la nivelul excelenței. Mii de români merg an de an la spitalele Acibadem, în special în centrele oncologice, cardiologice, de fertilitate, de medicină sportivă și de transplant.
- Cum au modelat alegerile din SUA performanța pieței în istoria modernă
- Cum să acționezi în condiții dificile de piață: sfaturi de la Saxo Bank
- Furtuna perfectă lovește piața: ce urmează
- Surpriză în clasamentul celor mai vândute mașini electrice online în România!
- Impactul TollRO asupra companiilor de logistică: o analiză Eurowag
- Eurowag lansează o rețea selectivă: „Eurowag Prime Network”, 70 de stații de alimentare cu carburanți situate pe coridoarele centrale de transport din Europa
- Portofoliul dumneavoastră de investiții poate face față noilor provocări geopolitice?
- Perspectiva Saxo pentru T2 „2024: Anul irosit”
- Taxa europeană, deja în Slovacia
- Femeile și investițiile: avem nevoie de o demistificare, pentru șanse mai mari pentru femei
- Saxo Bank anunță rezultatele pe 2023
Timp liber - Jun 17, 2022 10:37 - 0 comentarii
5 mașini de familie sub 20.000 de euro – ignorate pe nedrept!
Mai multe în secţiunea Timp liber
- Jean-Christophe Rufin, dublu câștigător al Premiului Goncourt, vine în România!
- Dragostea, în… campanie! Un tânăr din Orientul Mijlociu își caută jumătatea în România printr-o campanie inedită de PR
- Fiica lui Sting, la Bucureşti
- Festival online de film cu acces gratuit
- Benzi desenate la Bucureşti
Divertisment - Feb 22, 2023 11:08 - 0 comentarii
FilmBox+ lansează „canalele inteligente”!
Mai multe în secţiunea Divertisment
- „Iubirea mea a rămas la Marea Egee” – un nou serial transmis de Dizi Channel în România!
- „Domnul Mayfair” – un nou serial original FilmBox va începe pe 1 octombrie în România!
- Serviciile Film1 vor fi preluate de SPI International atât pe canalele analog, cât și în digital
- The Young Pope, pe FilmBox Premium!
- Producții europene de succes, în martie, la FilmBox
Sănătate - Mar 1, 2024 9:30 - 0 comentarii
5 greșeli pe care le fac pacienții atunci când își aleg un spital în străinătate
Mai multe în secţiunea Sănătate
- Expert de renume în oftalmologia pediatrică: de ce controlul vederii este esențial în primul an de viață și cum au crescut cazurile de strabism ce necesită operație, la copii, din cauza expunerii la ecrane
- Prof. Dr. Harzem Ozger: cum tratează în cadrul ACIBADEM tumorile osoase și de țesuturi moi
- O operație demnă de istoria medicinei salvează un băiețel cu o tumoră gigant la ACIBADEM
- Acibadem examinează și tratează tumorile cu o nouă radioterapie ghidată prin RMN
- Ce soluții există pentru cancerul de prostată descoperit în stadiu avansat