Politic - Scris de , Thursday, 21 October 2010 9:43 - 0 comentarii

Dosarul rromilor, închis la Paris

Secretarul de stat francez pentru Afaceri Europene, Pierre Lelouche, a declarat că Parisul consideră “închis” dosarul referitor la repartierea romilor, relatează Mediafax. Comisarul european pentru Justiţie, Viviane Reding, spune că procedura de sancţionare a Franţei este doar “suspendată” şi va fi “anulată” abia când legislaţia acestei ţări va fi modificată.

“Pentru noi, cazul este închis, am dat explicaţiile cerute, incidentul este închis”, şi-a întărit poziţia secretarul de stat francez. “Comisia (n.r. Europeană) are dreptul de a cere explicaţii atunci când există îndoieli privind aplicarea dreptului european. Dar, din momentul în care statul răspunde că nu există nicio infracţiune, trebuie încetat jocul. Nu se vorbeşte cu cuvinte precum <<ultimatum>>, nu este nevoie de acest vocabular războinic sau insultător în interiorul UE”, afirmă Lelouche.

La rândul său, Viviane Reding consideră că “guvernul francez şi-a prezentat proiectele de schimbare a legislaţie sale, recunoscând, astfel, că se afla în infracţiune”. Comisarul a apreciat, totodată, că serviciile sale vor avea nevoie de încă patru săptămâni, pentru a verifica dacă au existat discriminări în Franţa, în aceasta vară, în cadrul repatrierilor controversate ale unor romi români şi bulgari.

Comisia Europeană a anunţat, marţi, că a renunţat la demararea unei proceduri de infringement (n.r. nerespectare a unei legi) împotrivă Franţei, pentru nerespectarea dreptului la liberă circulaţie a romilor.



Comentariile sunt inchise.

Travel - Oct 19, 2010 15:50 - 0 comentarii

Low, low, low-cost…

Mai multe în secţiunea Travel


Sănătate - Mar 1, 2024 9:30 - 0 comentarii

5 greșeli pe care le fac pacienții atunci când își aleg un spital în străinătate

Mai multe în secţiunea Sănătate


Timp liber - Jun 17, 2022 10:37 - 0 comentarii

5 mașini de familie sub 20.000 de euro – ignorate pe nedrept!

Mai multe în secţiunea Timp liber