Politic - Scris de Newzilla, Wednesday, 20 October 2010 22:51 - 0 comentarii
Era să trăim bine, dar și-au dat seama!
Este titlul sub care Realitatea TV şi-a plasat emisiunile despre un incident care ar trebui să fie hilar, dacă nu ar fi trist şi îngrijorător. Iată despre ce este vorba: două proiecte de lege au trecut marţi de votul final în plen, fiind votate aproape unanim de parlamentarii puterii, deşi aceştia contraveneau liniei economice asumate de Guvern. Unul dintre proiecte, aparţinând PSD, prevede reducerea TVA-ului la 5% pentru alimentele de bază iar al doilea proiect, iniţiat de un democrat-liberal, stabileşte ca pensiile sub 2000 lei să nu mai fie impozitate. Nu e banc, e realitate românească. “Votul a fost o eroare”, a declarat miercuri ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu. Întrebarea este dacă autorităţile şi-ar fi dat seama de ea dacă presa nu le atrăgea atenţia… Deputaţii PDL au votat la pachet, fără să ştie ce votează, iar reprezentanţii PSD-ului nici măcar n-au votat, deşi proiectul cu TVA-ul era al lor. De ce? Ieşiseră din şedinţă, supăraţi, în continuare de prezenţa Robertei Anastase la prezidiu.
Greşeala trebuie corectată, spun împricinaţii, aşa că vor veni în Cameră cu proiecte de anulare a legilor abia adoptate. A bon entendeur, salut!
- Cum au modelat alegerile din SUA performanța pieței în istoria modernă
- Cum să acționezi în condiții dificile de piață: sfaturi de la Saxo Bank
- Furtuna perfectă lovește piața: ce urmează
- Surpriză în clasamentul celor mai vândute mașini electrice online în România!
- Impactul TollRO asupra companiilor de logistică: o analiză Eurowag
- Eurowag lansează o rețea selectivă: „Eurowag Prime Network”, 70 de stații de alimentare cu carburanți situate pe coridoarele centrale de transport din Europa
- Portofoliul dumneavoastră de investiții poate face față noilor provocări geopolitice?
- Perspectiva Saxo pentru T2 „2024: Anul irosit”
- Taxa europeană, deja în Slovacia
- Femeile și investițiile: avem nevoie de o demistificare, pentru șanse mai mari pentru femei
- Saxo Bank anunță rezultatele pe 2023
Social - Oct 21, 2010 13:21 - 0 comentarii
Companiile caută angajaţi cu studii superioare şi vorbitori de limbi străine
Mai multe în secţiunea Social
- Studenţii la medicină: România, au revoir!
- Cora face angajări!
- Sindicaliștii pichetează Guvernul și Ministerul Economiei
- Posibilă grevă la metrou
- Profesorii pleacă de la ore şi cer demisia lui Funeriu
Sport - Oct 21, 2010 8:59 - 0 comentarii
Rezultatele UEFA Champions League
Mai multe în secţiunea Sport
- România, locul 4 la C.M. de gimnastică feminină
- Mircea Lucescu în topul celor mai buni atrenori din ultimii 10 ani
- CFR Cluj s-a învins singură!
- Bayern Munchen – CFR Cluj, în Liga Campionilor
- Ion Crăciunescu, printre cei mai buni arbitri din ultimii 25 de ani
Timp liber - Jun 17, 2022 10:37 - 0 comentarii
5 mașini de familie sub 20.000 de euro – ignorate pe nedrept!
Mai multe în secţiunea Timp liber
- Jean-Christophe Rufin, dublu câștigător al Premiului Goncourt, vine în România!
- Dragostea, în… campanie! Un tânăr din Orientul Mijlociu își caută jumătatea în România printr-o campanie inedită de PR
- Fiica lui Sting, la Bucureşti
- Festival online de film cu acces gratuit
- Benzi desenate la Bucureşti