Economic - Scris de Newzilla, Thursday, 19 April 2018 22:16 - 0 comentarii
Perspectiva Saxo pentru T2: Finalul unui ciclu ca niciun altul
Saxo Bank, specialistul Fintech de top cu expertiză în tranzacționarea multi-active și în investiții, a publicat perspectiva sa trimestrială pentru piețele globale și idei cheie de tranzacționare pentru T2 2018. Tema principală a raportului este modul în care ne apropiem de finalul celui mai mare experiment de politică monetară din toate timpurile în contextul ascensiunii naționalismului, a unei inegalități uluitoare și a pierderii speranței la scară mare în rândul tinerei generații.
În raportul său pentru T2, Saxo Bank evidențiază bulele din piețele financiare și vrea acum să alerteze investitorii cu privire la faptul că ne aflăm la finalul unui ciclu care nu seamănă cu niciun altul. Băncile centrale au înlocuit politicienii ca factori de decizie, iar faptul că acestea au menținut politici ale ratelor dobânzilor scăzute și negative și relaxarea cantitativă – pentru mult mai multă vreme decât ar fi dictat ciclul normal de business – a fost necesar și a ținut piețele într-o stare bună, dar cu efectele secundare nefericite.
Piețele de capital de astăzi sunt într-o stare similară cu a unui zombi, cu volatilitate scăzută și valorizări extreme pentru toate activele, fără o mărire netă a creșterii și a productivității și o creștere masivă a inegalității.
Perspectiva Saxo Bank pe T2 acoperă principalele clase de active ale băncii: FX, capitaluri proprii, mărfuri și obligațiuni, cât și o serie de teme macro centrale și modele tactice de alocare a activelor.
Comentând asupra perspectivei pentru acest trimestru, Steen Jakobsen, economist-șef și CIO, Saxo Bank, a spus:
”Beneficiile din partea sistemului globalizat și mai ales din partea reacției de pompare a activelor de către băncile centrale au crescut aproape în întregime pentru cei deja bogați, în timp ce participantul economic mediu a ieșit în pierdere. Acesta este procesul ce a condus la Brexit și Trump. Deci acum avem parte de prima noastră mare confruntare de la Războiul Rece încoace, când capitalismul a reclamat victoria împotriva comunismului. Acum vine lupta dintre naționalism și globalizare. Naționalismul câștigă la scară mare, în țară după țară perspectiva se orientează spre interior, cu o tot mai mare aruncare a vinei pe forțele externe, de la imigranți la comportamente greșite reale sau imaginare ale partenerilor comerciali. Discuția despre politica comercială și protecționism este acum etichetată drept ‘războaie comerciale’.”
”În viziunea noastră, implicațiile unui război comercial global și faptul că lumea e posibil să fi ajuns la un vârf al globalizării pot avea implicații legate de un super-ciclu. Pe frontul ratei dobânzii și datorită excesului politicii băncii centrale, cel mai probabil vom observa finalul tendinței de evoluție negativă de 35 de ani a ratelor dobânzilor și a prețului banilor. Acest lucru are implicații enorme, pe măsură ce lumea adunat o datorie de 237 trilioane de dolari, având o creștere mică în schimb. În același timp, am fost martorii unei revoluții a tehnologiei informației în care companiile de tehnologie au devenit monopolizatoare într-o măsură nemaiîntâlnită din secolul al 19-lea, dominația lor asupra pieței și capacitatea înfricoșătoare de colectare a datelor fiind mai puternice decât cele ale guvernelor.“
”Acest lucru se schimbă acum cu inițiativa europeană atât cu privire consolidarea RGPD, Regulamentul general pentru protecția datelor, cât și la impozitul de 4% pe cifra de afaceri aplicat companiilor de tehnologie. Acest lucru va determina o reevaluare a tehnologiei deoarece o (absolut minimă) creștere este acum impozitată mai mult datorită cheltuielilor mai mari necesare pentru protecția datelor, care nu reprezintă „vânzări”, ci costuri.”
Alocarea tactică a activelor în ciclurile economice
Pe măsură ce actualul ciclu economic se apropie de final, păstrarea capitalului devine un indicator tot mai important. Dar cum se realizează acest lucru? O metodă este alocarea tactică a activelor, iar cheia succesului în acest caz este de a identifica clasele de active care au performanțe relativ mai bune în timpul diferitelor perioade ale unui ciclu economic. O strategie este de a construi un cadru în care ponderile portofoliului deviază de la politica de alocare a activelor de-a lungul ciclului economic, denumită și alocarea tactică a activelor. Cheia succesului în alocarea tactică a activelor este de a identifica clasele de active care au o performanță relativ mai bună pe parcursul diferitelor perioade ale unui ciclu economic.
Anders Nysteen, analist cantitativ, spune:
”În acest mediu este important de avut un portofoliu nu doar cu active “soft”, ci să fii pregătit pentru schimbări bruște ale pieței cu un portofoliu mai diversificat ce include unele dintre activele “hard” precum mărfuri, imobiliare și expunere la piețele emergente. Dat fiind impulsul de creditare actual ușor negativ și sistemul financiar îndatorat, evenimente minore pot declanșa o incertitudine mai mare în piață, ducând la continuarea expansiunii marjelor corporative. Un posibil război comercial între SUA și China ar putea crește prima de risc în piețele de creditare. Acest lucru ar declanșa o încetinire a economiei pe măsură ce companiile s-ar confrunta cu costuri de finanțare mai mari.
”Prognoza Saxo Bank este că marjele de credit se vor mări, iar schimbarea anuală a prețurilor aurului va rămâne pozitivă. Totuși, consensul caută ca marjele creditelor să rămână scăzute și să nu se extindă prea mult în timp ce inflația va crește”.
Macro – Impulsul de creditare o ia în jos
Pe măsură ce intrăm în al doilea trimestru al anului 2018, speranțele de creștere sincronizată se spulberă repede căci economia globală suferă de o pierdere a elanului (PMI global a scăzut la un minim pe 16 luni), iar semnalele de alarmă cu privire la o încetinire iminentă tot apar în SUA. Indicatorii economici variind de la impulsul de creditare determinat de Saxo Bank la curba de randament și neplățile cardurilor de credit indică toate în aceeași direcție – SUA se îndreaptă spre recesiune.
Christopher Dembik, Director Analiză macroeconomică, a spus: ”Pe baza datelor actualizate cu privire la împrumuturile locale non-financiare, precum împrumuturile comerciale și industriale din SUA, avem toate motivele să credem că elanul scăzut va continua atât în China, cât și în SUA în contextul reducerii gradului de îndatorare și a normalizării politicii monetare. Într-o economie cu un efect ridicat de levier cum este SUA, creditul este un factor cheie determinant al creșterii. Riscul principal pentru investitori este decalajul tot mai accentuat între viziunea optimistă a pieței care consideră riscul de recesiune ca fiind mai mic de 10% și ceea ce spun indicatorii de recesiune despre economie. Acești indicatori sugerează că SUA se află la finalul ciclului economic – ceea ce nu e vreo surpriză – și sugerează că recesiunea e după colț, iar politica economică a lui Trump nu pare capabilă să o evite.
FX – Dolarul SUA este o bombă cu ceas
La zece ani după debutul crizei financiare globale, președintele Trump a accelerat căutarea unui înlocuitor pentru dolarul SUA în calitate de prima valută de rezervă a lumii prin totalul său abandon al disciplinei fiscale în ceea ce s-ar putea dovedi a fi finalul redresării SUA. USD este destinat unei scăderi pronunțate în puterea de cumpărare pe măsură ce statutul de rezervă începe să-i alunece printre degete – în acest moment posibilitatea fiind mai aproape decât era. Dar dificultatea reală se află în detaliile modului în care ajungem acolo.
John Hardy, Director Strategie FX, a spus: “Uitându-ne la restul anului 2018 și mai încolo, presupunem că ne apropiem de începutul sfârșitului pentru rolul USD în economia globală. Lumea financiară riscă o nouă criză de lichiditate legată de dolarul american dacă observăm o nouă panică financiară sau o schimbare a ciclului global de creditare. Un nou activ rezervă va trebui să se afle în centrul acelui nou sistem – unii au pledat pentru Dreptul Special de Tragere, un DST susținut de aur sau ceva similar. Altfel, o nouă criză USD ar putea copleși sistemul financiar fără o reacție coordonată, riscând o grămadă de nereguli, o volatilitate fără precedent a ratei schimb și o balcanizare a sistemului financiar global fără niciun singur activ rezervă și divizarea lumii în sfere de influență.
“Întrebarea este dacă elitele globale pot scurtcircuita inevitabila criză USD lansând o așa monumentală reconfigurare a sistemului financiar global fără permisiunea/consimțământul/îndrumarea autorităților politice în țările cu lideri democratici”.
Capitaluri proprii – câmpul de luptă în T2 va fi acela al principiilor fundamentale versus perspectiva
Capitalurile proprii sunt sub presiune din mai multe părți, variind de la un posibil război comercial la cifrele macro dezamăgitoare și reglementarea tehnologiei. Precauția este critică într-un asemenea mediu, iar diversificarea portofoliului și opțiunile defensive au, așadar, sens. Saxo Bank crede că câmpul de luptă în T2 va fi cel al principiilor fundamentale versus perspectiva.
Peter Garnry, Director Strategie capitaluri proprii, a spus: “Alocarea noastră dinamică a activelor a devenit moderat defensivă în februarie și, în consecință, rămânem la perspectiva negativă asupra capitalurilor proprii deoarece raportul risc-recompensă pare scăzut în acest moment. Recomandăm investitorilor să pună mai multă greutate pe sectoarele defensive precum serviciile medicale și articolele de consum, cât și pe sectoarele sensibile la rata dobânzii ce includ utilitățile și telecomunicațiile deoarece prognozele cu privire la rate ar putea fi afectate în T2 în timp ce piețele digeră peisajul în schimbare. Portofoliile ar trebui să fie mai echilibrate și să încline către industrii defensive în expunerea capitalurilor proprii ale portofoliului”.
Mărfurile – investitorii consideră în continuare aurul ca fiind sigur
Turnura turbulentă pe care a luat-o geopolitica în ultimele săptămâni a avut un impact grav asupra mărfurilor. Dar, în timp ce țițeiul și aurul au beneficiat de pe urma acestor tensiuni, metalele industriale au avut de suferit datorită perspectivei de creștere economică scăzută. Sectorul agricol, între timp, a fost condus de vreme.
Ole Hansen, Director Strategie mărfuri, a spus;
”Mărfurile au avut parte de un start bun în 2018, dar de atunci au fost sub o mare presiune pe măsură ce tensiunile comerciale în creștere au amenințat continuarea subminării elanului de creștere economică și așa în curs de încetinire. Concentrarea pe o creștere a inflației susținută de mărfuri s-a disipat și ea dat fiind că proiecțiile actuale și viitoare nu dau prea multe semne de creștere a presiunii prețurilor globale”.
”Față de aceste evenimente ne confruntăm cu mai multe surse de risc geopolitic ce includ Rusia și Vestul în tabere adverse în Siria, cât și Iranul împotriva Arabiei Saudite și SUA. Deși au crescut nivelul incertitudinii, aceste tensiuni mocnite au furnizat și o susținere de bază pentru țiței și, într-o anumită măsură, pentru aur. Din acest motiv, aceste două mărfuri sunt printre foarte puținele mărfuri ciclice care sunt pe plus anul acesta. Date fiind îngrijorările noastre cu privire la perspectiva pentru creșterea globală și la faptul că e posibil ca inflația să nu se ridice la nivelul așteptărilor, ne îndreptăm atenția către sectorul agricol neciclic care a avut o performanță mai slabă față de aproape toate celelalte clase de active de câțiva ani încoace”.
Obligațiuni – e timpul ca obligațiunile să se alăture taberei volatilității
Economia trece printr-o degradare progresivă a creditelor corporative, iar o creștere a volatilității pieței obligațiunilor pare posibilă în lunile ce vin. Având în vedere că Biroul Bugetului Congresului spune acum că deficitul SUA se va ridica peste 1 trilion de dolari până în 2020 și avertizează asupra unor implicații periculoase precum creșterea bruscă a ratelor dobânzilor, flexibilitate politică redusă și, în cele din urmă, chiar o criză financiară, Saxo Bank nu poate decât să rămână precaută. Credem că în T2 se vor intensifica semnele legate de probleme în spațiul corporativ ceea ce poate provoca perioade limitate de volatilitate, dar o lichidare mai mare nu va avea loc până la finalul anului.
Althea Spinozzi, Specialist Venituri fixe, a spus:
”Credem că atenția investitorilor va rămâne asupra inflației și asupra ofertei/cererii obligațiunilor de trezorerie, și orice surpriză în aceste date poate cauza volatilitate în spațiul obligațiunilor suverane. Cu toate acestea, cel mai probabil acest lucru nu va genera o lichidare în spațiul corporativ până când randamentul obligațiunilor de trezorerie pe 10 ani nu atinge nivelul psihologic de 3% sau apare o lichidare mai semnificativă în cadrul pieței de capital propriu. În T2 vom observa episoade mai multe, însă limitate, de volatilitate ce vor oferi investitorilor o fereastră de oportunitate în care să selecteze cu atenție riscul înainte de apropierea unor vremuri mai tulburi”.
Valute – o schimbare de regim cu mai puțini AUD
Pe termen lung, demograficele de invidiat ale Asiei vor duce la faptul că regiunea APAC se va bucura de una din cele mai bune rentabilități în toate clasele de active în comparație cu omologii globali. Nu doar că regiunea cu populație numeroasă are mai multe „jetoane pe masă” din punct de vedere economic, în termeni de pondere, dar are și mai mult timp să plaseze aceste jetoane, să-și folosească strategiile și – poate cel mai important – să facă greșeli.
Kay Van-Petersen, Strategist Global Macro, a spus:
”Pentru prima dată în aproape 20 de ani vedem un randament diferențiat între Reserve Bank of Australia și Rezerva Federală care, de fapt, favorizează Fed. În prezent, rata Fondurilor Federale se află la 1,75% față de cea a RBA la 1,50% – o primă de 25 de puncte de bază către Fed, USD și activele SUA față de omologii australieni”.
”Divergența de politică dintre Fed și alte bănci centrale este proiectată să crească și ea, mai ales dată fiind probabilitatea unei alte creșteri a dobânzii de către Fed pe 13 iunie. Dimpotrivă, RBA a fost neutră spre împăciuitoare timp de peste 18 luni și e puțin probabil ca acest lucru să se schimbe. În definitiv, Australia este o economie cu niveluri ridicate ale datoriei de consum, cu o piață a proprietăților fragilă și supra-extinsă, cu bilanțuri bancare extinse și cu riscul de a nu fi îndurat o recesiune timp de peste 25 de ani”.
Intră criptovalutele într-un nou ciclu?
Criptovalutele s-au întors cu picioarele pe pământ în mod abrupt în primele luni ale acestui an, bucurându-se de o creștere exponențială în 2017. Situația rămâne fragilă, dată fiind perspectiva de creștere a reglementărilor și interzicerile legate de publicitate în social media. Acestea fiind spuse, nu putem omite posibilitatea unei reveniri.
Jacob Pouncey, Analist Criptovalute, a spus:
“Dacă există o retragere semnificativă în piețele de capitaluri proprii, va exista un aflux de numerar în active necorelate sau active care se află în afara incidenței sistemului financiar tradițional în care criptovalutele sunt o posibilă alternativă. Afluxul de capital instituțional în piața de criptovalute datorită creșterii numărului reglementărilor și a protecției investitorilor ar putea duce la un trimestru pozitiv pentru criptovalute”.
Pentru a accesa întreaga perspectivă pe T2 2018 a Saxo Bank, cu mai multe informații în profunzime și clipuri video ale analiștilor și strategilor noștri, intrați aici.
- Cum au modelat alegerile din SUA performanța pieței în istoria modernă
- Cum să acționezi în condiții dificile de piață: sfaturi de la Saxo Bank
- Furtuna perfectă lovește piața: ce urmează
- Surpriză în clasamentul celor mai vândute mașini electrice online în România!
- Impactul TollRO asupra companiilor de logistică: o analiză Eurowag
- Eurowag lansează o rețea selectivă: „Eurowag Prime Network”, 70 de stații de alimentare cu carburanți situate pe coridoarele centrale de transport din Europa
- Portofoliul dumneavoastră de investiții poate face față noilor provocări geopolitice?
- Perspectiva Saxo pentru T2 „2024: Anul irosit”
- Taxa europeană, deja în Slovacia
- Femeile și investițiile: avem nevoie de o demistificare, pentru șanse mai mari pentru femei
- Saxo Bank anunță rezultatele pe 2023
Economic - Oct 10, 2024 10:27 - 0 comentarii
Cum au modelat alegerile din SUA performanța pieței în istoria modernă
Mai multe în secţiunea Economic
- Cum să acționezi în condiții dificile de piață: sfaturi de la Saxo Bank
- Furtuna perfectă lovește piața: ce urmează
- Perspectiva Saxo pentru T2 „2024: Anul irosit”
- Femeile și investițiile: avem nevoie de o demistificare, pentru șanse mai mari pentru femei
- Saxo Bank anunță rezultatele pe 2023
Auto - Jul 4, 2024 11:12 - 0 comentarii
Surpriză în clasamentul celor mai vândute mașini electrice online în România!
Mai multe în secţiunea Auto
- Impactul TollRO asupra companiilor de logistică: o analiză Eurowag
- Eurowag lansează o rețea selectivă: „Eurowag Prime Network”, 70 de stații de alimentare cu carburanți situate pe coridoarele centrale de transport din Europa
- Taxa europeană, deja în Slovacia
- Carburantul HVO100: pentru prima dată la stațiile de alimentare Eurowag!
- Rambursările de TVA și accize ajută transportatorii să economisească bani. Eurowag oferă mai multe scheme de prefinanțare
Social - Oct 21, 2010 13:21 - 0 comentarii
Companiile caută angajaţi cu studii superioare şi vorbitori de limbi străine
Mai multe în secţiunea Social
- Studenţii la medicină: România, au revoir!
- Cora face angajări!
- Sindicaliștii pichetează Guvernul și Ministerul Economiei
- Posibilă grevă la metrou
- Profesorii pleacă de la ore şi cer demisia lui Funeriu