Sănătate - Scris de Newzilla, Wednesday, 1 September 2021 10:12 - 0 comentarii
Tehnicile ultramoderne folosite în procedurile FIV, explicate de un expert care a ajutat la nașterea a peste 30.000 copii
Pentru unele cupluri, apariția unui copil este ceva cât se poate de ușor și natural, în timp ce pentru altele obținerea unei sarcini se transformă într-o experiență copleșitoare. Vârsta maternă avansată, eșecuri repetate ale FIV, avorturi spontane recurente, infertilitatea severă a partenerilor masculini, diminuarea rezervei ovariene, problemele de imunitate – toate pot prezenta provocări chiar și pentru reproducerea asistată.
Prof. Dr. Cem Ficicioglu, expert ACIBADEM, este specialist în provocări. Recunoaște că preferă cazurile complicate, le tratează de mai bine de 30 de ani, și folosește unele dintre cele mai moderne tehnici pentru a ajuta inclusiv cupluri de vârste avansate să își țină copiii în brațe.
„Mulți specialiști din zona FIV preferă pacienții mai tineri pentru că, automat, șansele de succes sunt mai mari. Dar pe mine mă fac să mă simt mai împlinit pacienții care reprezintă cazuri dificile: cu rezerve ovariene diminuate, cu vârstă maternă avansată sau eșecuri anterioare ale FIV”, declară medicul turc.
Profesorul Ficicioglu spune că a visat întotdeauna să devină specialist în medicina reproductivă, deoarece este o zonă foarte deschisă la inovații. În fiecare an sunt dezvoltate noi și noi metode și tehnici.
„Dacă ne concentrăm asupra infertilității factorului masculin, putem folosi unele instrumente precum IMSI (selecția microscopică a spermei) sau micro-cipul pentru a selecta cel mai potrivit spermatozoid pentru a fertiliza ovocitul. În cazul reducerii rezervei ovariene, putem face un tratament anterior pentru a crește calitatea și numărul de ovocite, utilizând PRP sau injecția fracției vasculare stromale (SVF) în cortexul ovarian. În plus, mediul de cultură de înaltă calitate este utilizat pentru a asigura dezvoltarea perfectă a embrionilor. FIV cu PGS (screening genetic) se aplică pentru a selecta embrionul care are cele mai mari șanse de succes, în special la cuplurile cu eșecuri repetate. Uneori, o problemă legată de imunologie duce la eșecuri recurente ale FIV; în aceste cazuri, unele medicamente orale sau vaccinarea limfocitară ar putea oferi o soluție. Multe instrumente noi sunt disponibile pentru fiecare etapă a procesului de FIV, iar aplicarea lor cu succes depinde de cunoștințele și intuiția specialistului în fertilitate”, explică Prof. Dr. Cem Ficicioglu.
Tratamentul de succes al fertilității cere o expertiză ridicată și o muncă în echipă. Medicul de fertilitate este cel care stabilește protocoalele de tratament, monitorizează pacienții și recuperează ovocitele. Dar apoi vine embriologul să fertilizeze cele mai bune ovule și celule de spermă, să crească și să hrănească embrionii, să efectueze toate procedurile de laborator necesare înainte de etapa de transfer a embrionului.
„Tehnologia și calificarea embriologilor care gestionează toate aceste proceduri, personalizează tratamentul și îl monitorizează foarte atent sunt un factor cheie al succesului. La ACIBADEM, de exemplu, embrionii pot fi dezvoltați și monitorizați folosind un embrioscop. Acesta este un fel de incubator care oferă cele mai bune condiții pentru dezvoltarea embrionilor, în timp ce embrionii sunt observați cu o cameră încorporată, fără a fi nevoie să-i scoată în condiții normale de cameră. Dispozitivul micromanipulator este utilizat pentru tehnici care necesită o precizie ridicată, cum ar fi eclozarea asistată (AHA), diagnosticul genetic preimplantator (PGD) sau injecția intracitoplasmatică a spermei (ICSI). Toate acestea sunt instrumente care îmbunătățesc șansele de sarcină”, explică Profesorul Ficicioglu.
Expertul turc crede că mai este un aspect extrem de important în abordarea unui caz de infertilitate – individualizarea tratamentului. Ce funcționează la pacienții de o anumită vârstă poate nu va funcționa niciodată la alții. Nu poți generaliza.
„Fiecare pacient are propria sa poveste. Fiecare caz de fertilitate are propriile provocări, iar protocolul de tratament al unei persoane este adesea foarte diferit de cel al altuia, chiar dacă au aceeași vârstă. De exemplu, aproape 20% dintre pacienți au așa-numita „infertilitate inexplicabilă”. Înseamnă că nu am găsit niciun motiv care să ducă la infertilitate. Pentru acest grup de pacienți, există încă o varietate de opțiuni, adaptate fiecărui caz în parte”, potrivit Prof. Dr. Cem Ficicioglu.
O poveste din viața reală ilustrează modul în care tehnicile noi, excelența în laborator și abordarea personală se dovedesc a fi instrumentele sigure pentru succes.
„Am avut o pacientă de 46 de ani, cuplul avusese deja cinci eșecuri de FIV. Când am văzut-o, rezerva ovariană era cu adevărat diminuată. La început, am efectuat injecția fracției vasculare stromale pentru a stimula ovulele. Apoi am început o procedură de FIV, personalizată, cu PGS. Am transferat un embrion normal și… a rămas însărcinată. Săptămâna trecută am aflat că are un băiat. Acest lucru este cu adevărat fantastic, având în vedere grupa de vârstă: un copil sănătos din propriile sale ovule. Vești bune!”, spune Prof. Dr. Cem Ficicioglu de la ACIBADEM Healthcare Group despre unul dintre cazurile sale recente.
- Cum au modelat alegerile din SUA performanța pieței în istoria modernă
- Cum să acționezi în condiții dificile de piață: sfaturi de la Saxo Bank
- Furtuna perfectă lovește piața: ce urmează
- Surpriză în clasamentul celor mai vândute mașini electrice online în România!
- Impactul TollRO asupra companiilor de logistică: o analiză Eurowag
- Eurowag lansează o rețea selectivă: „Eurowag Prime Network”, 70 de stații de alimentare cu carburanți situate pe coridoarele centrale de transport din Europa
- Portofoliul dumneavoastră de investiții poate face față noilor provocări geopolitice?
- Perspectiva Saxo pentru T2 „2024: Anul irosit”
- Taxa europeană, deja în Slovacia
- Femeile și investițiile: avem nevoie de o demistificare, pentru șanse mai mari pentru femei
- Saxo Bank anunță rezultatele pe 2023
Internaţional - Mar 31, 2022 10:08 - 0 comentarii
Analiză equities: acțiunile câștigă teren în fața inflației și a mărfurilor
Mai multe în secţiunea Internaţional
- Serviciile digitale vor economisi timp și bani pentru transportatori
- Statele Unite: a venit sfârșitul democraților?
- Juho Wallenius – noul șef al departamentului de marketing Eurowag
- Istituto Europeo di Design: România este o sursă incredibilă de tineri designeri talentați, inovație și creativitate!
- The little boy who introduced Syrian children to chess: 10-YEAR-OLD ALP MADE TURKEY PROUD BY WINNING AN AWARD!
Sport - Oct 21, 2010 8:59 - 0 comentarii
Rezultatele UEFA Champions League
Mai multe în secţiunea Sport
- România, locul 4 la C.M. de gimnastică feminină
- Mircea Lucescu în topul celor mai buni atrenori din ultimii 10 ani
- CFR Cluj s-a învins singură!
- Bayern Munchen – CFR Cluj, în Liga Campionilor
- Ion Crăciunescu, printre cei mai buni arbitri din ultimii 25 de ani
Timp liber - Jun 17, 2022 10:37 - 0 comentarii
5 mașini de familie sub 20.000 de euro – ignorate pe nedrept!
Mai multe în secţiunea Timp liber
- Jean-Christophe Rufin, dublu câștigător al Premiului Goncourt, vine în România!
- Dragostea, în… campanie! Un tânăr din Orientul Mijlociu își caută jumătatea în România printr-o campanie inedită de PR
- Fiica lui Sting, la Bucureşti
- Festival online de film cu acces gratuit
- Benzi desenate la Bucureşti